Marșul colindătorilor ”Lumină-n peșteri și-n inimi”

marsul-colindatorilor-iasi-foto-arhivaAsociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Români, filiala Iasi, organizează Marsul colindătorilor ”Lumină-n pesteri si-n inimi”. Marsul este organizat cu binecuvântarea Înalt Prea Sfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si a ajuns anul acesta la a V- a editie.

Marsul va avea loc luni, 16 decembrie 2013 începând cu ora 16:00. La acest eveniment vor participa studenti de la diferite facultăti, din ONG-urile iesene precum AISEC, ASFI, AEGEE, SSFI, SSMI. Marsul va începe din fata corpului B a Universitătii ”Al. I. Cuza” Iasi, urmând următorul traseu: Bulevardul ,,Carol I” – Strada ,,Alexandru Lăpusneanu” – Piata Unirii – Bulevardul  ,,Stefan cel Mare si Sfânt” – Catedrala Mitropolitană.

Scopul acestei actiuni îl constituie reafirmarea valorilor crestine referitoare la Sărbătoarea Nasterii Domnului si sensibilizarea populatiei cu privire la păstrarea traditiei colindului românesc.

În timpul desfăsurării marsului se vor cânta colinde, iar participantii vor purta în mâini stelute si făclii, urmând ca în Piata Unirii să se sustină un mini-concert de colinde în jurul orei 17:00. De asemenea, în jurul orei 17:30, vom sustine un mini-concert de colinde (aproximativ 20 minute) si la bradul amplasat între Primărie si Catedrala Mitropolitană.

Marsul se va sfârsi cu un colind în Catedrala Mitropolitană.

INFO

ascor-iasi-informatii

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Super concert Saragossa Band, Bosquito și Ovidiu Lipan Țăndărică si foc de artificii

Jazz În Copou© Last JAM SESSION 2018

Concert extraordinar HOLOGRAF @ Iasi

Petre Roman isi lanseaza cartea la Iasi

Scrie un comentariu: