Manifestări organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Apei

ziua-apei

Pe 21 și 22 martie 2015, ApaVital va participa la mai multe acțiuni de responsabilitate socială, pentru a sărbători Ziua Mondială a Apei. 

Sâmbătă 21 martie, începând cu ora 10.00, ApaVital și Biblioteca Județeană “Gheorghe Asachi” Iași  organizează concursul-maraton interliceal “Apa în comunitate”, prin care se dorește stimularea unui comportament responsabil al tinerilor față de apă. Echipe formate din câte 3 elevi, de la 10 licee din Iași și Pașcani, vor fi în întrecere, răspunzând la mai multe seturi de întrebări pe tema menționată. Câștigătorii vor fi premiați de ApaVital.

Tot pe 21 martie, împreună cu Palatul Copiilor Iași, vor fi organizate o serie de acțiuni în cadrul proiectului “Apa – izvorul vieții”, aflat la cea de-a treia ediție. Demarat la nivel local, proiectul a ajuns deja la nivel regional, urmând ca începând cu 2016 să fie organizat ca și concurs național! Printre acțiunile ce se vor desfășura cu această ocazie se numără un concurs pe secțiuni (desene, postere, afișe, colaje, fotografii și referate), pe mai multe categorii de vârstă, la care ApaVital va asigura jurizarea și premierea, dar și o acțiune de informare stradală, ce se va derula între orele 10.00 – 11.00, pe traseul Palatul Copiilor – Piața Unirii – B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii. Copii vor împărți ieșenilor fluturași și baloane personalizate pe tema zilei mondiale a apei, după care vor efectua o vizită la Stația de tratare a apei Chirița.

Duminică, 22 martie, ApaVital va fi alături de copiii de vârstă preșcolară în cadrul proiectului “Un univers într-o picătură”, organizat în parteneriat cu Prowater G&C Distribution Iași. Copiii de la Școala Gimnazială nr. 4 “Ionel Teodoreanu” Iași, Școala Gimnazială Poieni (clasele pregătitoare) și Grădinița cu Program Prelungit nr. 12 Iași (grupa mare), vor vizita Stația de tratare a apei Chirița, după care vor merge la Ateneul din Tătărași, unde vor viziona filmulețul “Povestea picăturii de apă” , vor desfășura mai multe activități practice, vor susține un program artistic, după care vor fi premiați de ApaVital.

Tot duminică 22 martie, stația de tratare a apei Chirița va primi și vizita Organizaţiei “Cercetaşii României”, ramura “Lupişori”, aparținând Centrului Local „Sfântul Anton” din Iaşi. Micii cercetași și-au propus ca prin această vizită să se familiarizeze cu circuitul tehnic al apei potabile, de la captare până la robinet.

Ziua Mondială a Apei va fi sărbătorită și la Palas Iași, unde Asociația „Mai bine” – cea care implementeză proiectul Apă fără plastic, unde ApaVital este partener – va organiza atelierul ”Carafa ta de apă”. Duminică 22 martie, între orele 12.00 – 14.00, la librăria Cărturești, ieșenii sunt invitați să fie creativi și să picteze carafe din sticlă pentru apa de la robinet.  Participarea este gratuită, în limita a 25 de locuri. De asemenea, laboratorul mobil ApaVital va fi prezent la intrarea de sus în Palas Iași, lângă clădirea Eon, ieșenii fiind așteptați aici pentru a testa gratuit apa pe care o primesc la robinet. Se vor testa: pH-ul, conductivitatea electrică, turbiditatea şi clorul rezidual liber.

Ziua de 22 martie este sărbătorită în fiecare an ca Ziua Mondială a Apei în urma unei hotărâri luate în decembrie 1992, la Conferința Națiunilor Unite asupra Mediului Înconjurător, de la Rio de Janeiro.

INFO

Apa Vital

www.apavital.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: