Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”

Trei Ierarhi

O magnifica broderie de piatra imbraca in intregime zidurile bisericii. Este vorba de blocuri de piatra sculptate unul cate unul cu o minutiozitate perfecta, intr-o asociere de stiluri complet diferite, sudate ulterior intre ele cu plumb topit.

Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”, cea mai frumoasa ctitorie a domnului Tarii Moldovei, Vasile Lupu, a fost construita intre anii 1637-1639. Actuala infatisare a manastirii este rezultatul lucrarilor de restaurare ale arhitectului Andre Lecomte de Nouy, desfasurate in perioada 1882 -1904. S-a pastrat structura exterioara datorita careia manastirea este unica in cadrul arhitecturii ecleziastice romanesti. Ornamentele exterioare, care acopera edificiul in intregime si care au fost initial aurite, combina elemente turcesti, arabe, georgiene, armene si persiene cu motive arhitecturale romanesti intr-o superba dantelarie in piatra. Pot fi numarate peste 30 de registre de motive decorative, care nu se repeta.

In interiorul manastirii sunt inhumate mai multe personalitati de rang domnesc: Tudosca, prima sotie a lui Vasile Lupu si Stefan-Voda, fiul lor; Dimitrie Cantemir, principele carturar (1710-1711), precum si Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1866).

Din pictura initiala, eleganta, intr-o gama de culori variata, de o caliate artistica deosebita, nu s-au mai pastrat decat mici fragmente. O valoare mare o reprezinta portretele ctitorilor: Vasile Lupu si Doamna Tudosca, Ioan si Ruxandra, copiii lor.

In jurul bisericii – unde inca din iulie 1641, fusesera plasate moastele Sfintei Paraschiva, trimise de patriarhia si sinodul de la Constantinopol in semn de recunostinta pentru actiunile si donatiile generoase ale domnitorului Vasile Lupu – a aparut o manastire din care azi se mai poate vedea cladirea cu sala gotica, vechea “Schola Basiliana”, marturie a bogatiei vietii culturale din acea epoca. Tipografia ce a fost instalata aici, a carei presa tipografica era adusa de la Kiev datorita ajutorului mitropolitului Petre Movila, a fost condusa de staretul manastirii si director al scolii nou deschise, calugarul Sofronie. Aici a aparut prima lucrare tiparita (in greaca) din Moldova si, anul urmator, celebra Cazanie a mitropolitului Varlaam.

Fara a putea fi totusi egalata, principala ctitorie a lui Vasile Lupu a fost folosita ca sursa de inspiratie pentru constructia si decorarea bisericii din marele ansamblu arhitectural al manastirii de la Cetatuia (1669-1672) in imediata apropiere a Iasului precum si a bisericii manastiresti de la Putna.

INFO

Adresa: Bulevardul Stefan cel Mare si Sfant, nr. 28

Hram: Sfintii Trei Mari Ierarhi: Vasile, Grigorie si Ioan (30 ianuarie)

Program de vizitare: zilnic, intre orele 09.30-14.30 Momentan se afla in proces de restaurare.

* Rubrica realizata in colaborare cu Centrul de Informare Turistica Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Zilele Nordului 2017: Peste 8.000 de participanți din țară și străinătate, prezenți la festival

Seminar de parenting pentru copii fericiți și părinți liniștiți

Aventuri offroad cu ATV-uri Linhai

Cercetări arheologice sistematice la Scanteia, Iasi

Cuvinte cheie: , , ,

Scrie un comentariu: