Magia serii in sunet si lumina, deschiderea stagiunii 2014-2015

Opera Naţională Română Iaşi vă invită la cel mai grandios spectacol de operă din capitala Moldovei “Magia serii în sunet și lumină“, ediția a IV-a. Spectacolul inedit va deschide stagiunea 2014- 2015, duminică, 14 septembrie, de la ora 20.30, și va avea loc în aer liber, pe esplanada Teatrului Național Iași.

Invitați speciali vor fi soprana Elena Moșuc, belcantistă renumită pe marile scene internaționale, Gonçalo Salgueiro (Portugalia), alături de Guilherme Banza (chitară portugheză), Rogério Ferreira (chitară clasică) și orchestra Operei Naționale Române Iași. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Gabriel Bebeșelea, laureat al Galei Premiilor Operelor Naționale 2014.

Spectacolul va cuprinde arii de operă și de musical, precum și cântece fado, încununate de jocuri de lumini, lasere și artificii.

Evenimentul grandios, cu o durată de o oră și jumătate, este realizat după modelul celui oferit în ultimii trei ani la deschiderea stagiunii și reprezintă un dar al instituției pentru publicul larg, prezent în număr foarte mare la edițiile anterioare (2011 – peste 5000 de spectatori, 2012 – peste 7000 de spectatori, 2013 – peste 9000 de spectatori).

Anul acesta, în luna aprilie, celebra soprană Elena Moșuc alături de Gonçalo Salgueiro, orchestra și corul Operei Iași, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, au adus în premieră mondială, în capitala Moldovei, OPERFADO. Concertul s-a bucurat de un succes răsunător, astfel încât Opera Națională Română Iași îi readuce pe îndrăgiții artiști în fața publicului. La acest eveniment accesul este liber. De asemenea, spectacolul va fi transmis online pe www.operaiasi.ro.

Aclamat pentru versatilitatea talentului său, pentru eleganța prezenței lui scenice și pentru vibrația emoțională a cântului său pasionat, Gonçalo Salgueiro a devenit un star fado în Portugalia și a realizat trei albume muzicale de gen: No Tempo das Cerejas / În anotimpul cireșelor (CD, 2002); Segue a Minha Voz / Urmează-mi glasul (2006; CD reeditat în 2012); Gonçalo Salgueiro (CD și DVD, 2009/2010). Pentru cântecele pe care le-a înregistrat, Gonçalo Salgueiro a reluat teme mai vechi de fado, a creat altele noi, pentru care a scris și versuri emoționante, remarcându-se ca un veritabil deschizător de drumuri în muzică și ca un poet rasat, sensibil.

Fado este o muzică descrisă ca fiind „cântecul popular urban al Portugaliei”. Exprimă singurătatea, melancolia, dorul, chiar și o viziune fatalistă asupra sorții. Gen muzical interpretativ și melodic, fado se presupune că a apărut în Lisabona la începutului secolului al XIX-lea. Astăzi este o marca a limbii și culturii portugheze, adaugată în 2011 la Patrimoniul Cultural UNESCO.

Eveniment realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași.

Solisti: Elena Mosuc si Goncalo Salgueiro (Portugalia). Dirijor: Gabriel Bebeselea. Participa chitaristi din Lisabona si Orchestra Operei Nationale Romane Iasi.

INFO

Opera Nationala Romana Iasi

Str. Agatha Barsescu nr. 18

Cod postal 700074 Iasi, Romania

Telefon/fax:  +40-(0)232 211 144

www.operaiasi.ro

www.facebook.com/Opera-Nationala-Romana-Iasi

www.youtube.com/OperaIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: