Lupta pentru titlurile naționale la karting continuă la Târgu Secuiesc

După București și Bacău, Campionatul Național de Karting al României ajunge la Târgu Secuiesc unde este programată etapa a treia a sezonului. Piloții înscriși la cele cinci clase – Promo BB, Pufo, Mini, KFJ și KZ2, sunt pregătiții să facă din nou spectacol pe circuitul Skat Kart.  

karting-start

După etapele programate pe circuitele AMCKart (București) și Speed Park (Bacău), caravana Campionatului Național de Karting al României, organizat de Federația Română de Karting, ajunge în acest weekend pe circuitul Skat Kart, cu o lungime de 1.431 metri, din Târgu Secuiesc pentru etapa a treia a sezonului. Pentru piloții înscriși la cele cinci clase – Promo BB, Pufo, Mini, KFJ și KZ2, nu este însă prima experiență din 2015 pe acest circuit, aici fiind programată în luna mai Cupa FRK, competiție care deschide anul competițional.

Luca Savu (Promo BB), Vlad Ceanga (Pufo), Andrei Carcea (Mini), Daniel Vasile (KFJ) și Aldrin Opran (KZ2) sunt liderii clasamentelor generale după primele două etape și sunt pregătiți să-și apere pozițiile pe circuitul de la Târgu Secuiesc. “Așa cum a fost cazul în primele două etape, sunt sigur că vom vedea curse spectaculoase la fiecare clasă. Suntem la jumătatea sezonului și lupta este deschisă la toate clasele”, a spus Lucian Ștefan, președintele Federației Române de Karting.

Ziua de vineri, 17 iulie, este dedicată antrenamentelor libere, urmând ca sâmbătă și duminică să fie programate antenamentele manșele de calificare și finalele. Sâmbătă, 18 iulie, programul începe la ora 09:00 cu antrenamentele libere și continuă cu antrenamentele calificative la ora 12:15 și manșele de calificare la ora 14:35. Duminică, 19 iulie, după sesiunea de încălzire de la ora 09:00, urmează prezentarea oficială a piloților (10:00), iar prima manșă de concurs începe la ora 10:30. Festivitatea de premiere este programtă la ora 15:45, după cea de-a doua manșă de concurs.

În premieră, piloții din Campionatul Național de Karting al României vor putea folosi și anvelopele Vega Slick. Intrarea publicului este liberă pe tot parcursul sfârșitului de săptămână.

INFO

www.kartingromania.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: