Luna Sănătății Orale, campania-emblemă Colgate, a ajuns la o nouă ediție

Colgate Luna Sanatatii Orale campanie romania afis

Ca în fiecare început de primăvară, Colgate a lansat o nouă ediție a unuia din proiectele sale de referință, Luna Sănătăţii Orale. Scopul principal al acestei inițiative este de a promova obiceiurile corecte pentru o igienă orală optimă în rândul consumatorilor, prin multiple activități dedicate copiilor și părinților. La fel ca în anii trecuți, Colgate în parteneriat cu medici dentiști din școlile primare și studenți la Facultatea de Stomatologie din întreaga țară, organizează acțiuni pentru copiii din clasele I-IV din România, învâțându-i pașii unei igiene orale corecte și complete. Toate acțiunile Colgate se desfășoară sub sloganul „Împreună pentru zâmbete sănătoase!”, încurajând astfel adoptarea obiceiurilor sănătoase de igienă orală pentru întreaga familie.

Luna Sănătății Orale este cea mai importantă campanie educațională pe care Colgate o derulează de peste 10 ani în aproape toate țările lumii. La această ediție, Colgate a invitat consumatorii să contribuie la educarea celor mici cu privire la sănătatea orală prin achiziționarea de produse Colgate. 1% din vânzările realizate în cadrul campaniei Luna Sănătății Orale, pe parcursul lunii martie, vor fi transformate de Colgate în produse de îngrijire orală pentru copiii din clasele primare, la nivel național.

„Colgate România se implică an de an în programe destinate comunității, urmărind ca fiecare român să-și însușească obiceiuri sănătoase de igienă orală. Această ediție a proiectului tradițional – Luna Sănătății Orale – este cu totul specială, transformând alegerile românilor în materie de pastă de dinți în seturi de îngrijire orală pentru elevii din școala primară, pentru ca cei mici să se bucure de o dantură sănătoasă toată viața. Suntem încântați de implicarea consumatorilor și ne bucurăm să facem un parteneriat de succes de peste două decenii.”, au declarat reprezentanţii Colgate-Palmolive România.

Elevii din clasele primare din anul școlar 2014/2015 vor primi din partea Colgate un kit special conceput care conţine: o mini-pastă de dinți Colgate Maximum Cavity Protection, o periuță de dinți Colgate, precum și un joc și un pliant informativ despre igiena orală adresat părinților, pentru ca obiceiurile corecte de igienă orală să fie adoptate de întreaga familie.

Produsul ideal pentru îngrijirea orală în familie este noua pastă de dinți Colgate© Maximum Cavity Protection cu Agent de Neutralizare a Acizilor din ZaharuriTM. Aceasta este prima şi singura pastă de dinţi cu Agent de Neutralizare a Acizilor din Zaharuri™ care luptă direct împotriva acizilor din placa dentară, rezultați din zaharuri – cauza numărul 1 a apariției cariilor. Studiile au indicat că noul produs reduce leziunile carioase incipiente de pe dinţi cu 52%, un procentaj mult mai mare în comparaţie cu cel al unei paste obișnuite cu fluor, 32%. De asemenea, ajută la reducerea cu până la 20% a incidenţei cariilor noi.

În lunile aprilie și mai va fi organizată campania de donație în școlile care au răspuns invitației transmise de Colgate România, înscrise în baza de date a Ministerului Educației.

Un zâmbet sănătos se dezvoltă de la vârste fragede

Campania Colgate și-a propus să vină în sprijinul comunității prin campanii educaționale cu privire la sănătatea orală, mai ales în contextul statisticilor îngrijorătoare din România.

Conform ultimelor studii privind igiena orală, numărul dinţilor care sunt cariați, plombați sau extraşi în fiecare an în rândul copiilor de 12 ani se ridică la 200.335.280. Din cauza afecțiunilor orale, performanța copiilor este afectată în ceea ce priveşte activităţile şcolare şi extra-şcolare. Totodată, afecţiunile orale, printre care se numără cariile dentare şi afecţiunile parodontale sunt cele mai răspândite probleme de sănătate din lume, afectând majoritatea copiilor de vârste şcolare, dar și adulţii.

Mai mult, statisticile realizate de Colgate-Palmolive indică faptul că doar 26% dintre români merg la medic de cel puţin de două ori pe an, 58% dintre români merg la medic mai puţin de o dată pe an, iar 30% dintre aceştia se duc la medicul stomatolog numai atunci când au o problemă. Doar 23% dintre români merg la medicul stomatolog pentru un control, iar 82% dintre cei chestionaţi susţin că se duc la dentist prea rar.

În 2013, românii au utilizat în medie un tub de pastă de dinţi de persoană. Populaţia din mediul rural consumă un tub de pastă de dinţi o dată la trei ani, iar populaţia din mediul urban consumă circa un tub şi jumătate pe an. În medie, românii folosesc aceeaşi periuţă de dinţi timp de doi ani.

De peste 200 de ani de existenţă, Colgate este recunoscut ca lider mondial şi local pe piața produselor de igienă orală, răspunzând prompt nevoilor specifice ale consumatorilor. Colgate este marca nr. 1, recomandată și utilizată de medicii dentiști din România[1], oferind o gamă variată de produse pentru îngrijirea orală.

Despre Colgate-Palmolive

Colgate-Palmolive este lider mondial şi local în igiena orală.

Colgate-Palmolive România este o companie prezentă pe piaţa românească din 1992 şi are un portofoliu ce cuprinde mărci locale şi internaţionale precum: Colgate, Palmolive, Lady Speed Stick, Mennen Speed Stick, Axion, Ajax, Protex, Super Cristal, Norvea şi D’Amaris.

[1] Conform studiilor din 2005, 2007, 2009, 2011, 2012 şi 2014.

 

 

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: