Luminiţa Anghel, Tudor Turcu, Voltaj, Alexa şi Aurelian Temişan intră în competiţie la Eurovision România

eurovision_foto_2015

  • Juriul a ales cele 12 piese calificate în finala Selecţiei Naţionale Eurovision 2015
  • Pe 8 martie publicul şi juriul decid cine merge la Viena

După ascultarea melodiilor validate să participe la selecţia naţională Eurovision, juriul a decis cele 12 piese care intră în finala Selecţiei Naţionale Eurovision România.

Luminiţa Anghel, Alexa şi Aurelian Temişan, Voltaj, Băieţii, Blue Noise, Rodica Aculova, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Super Trooper, Ovidiu Anton, Lara Lee şi CEJ sunt cei pe care îi vom vedea pe scena Sălii Polivalente din Craiova, la finala naţională a concursului Eurovision 2015 din 8 martie.

eurovision_2015_lista_finalistiLista completă a celor 12 melodii calificate la Selecţia Naţională Eurovision 2015 poate fi găsită și pe eurovision.tvr.ro, unde piesele pot fi şi ascultate de fanii concursului. Tot acolo se găsesc şi Regulamentul concursului şi alte informaţii suplimentare.

„Piesele au fost ascultate de mai multe ori, chiar şi de 10 ori, de către membrii juriului, care şi-au dorit să facă cele mai bune alegeri pentru selecţia naţională. În final, cu toţii au fost de acord că oricare dintre cele 12 compoziţii ar putea reprezenta România cu succes în faza internaţională a concursului, de la Viena”, a declarat Iuliana Marciuc, producătorul evenimentului, la încheierea preselecţiei.

Cei 12 finalişti încep pregătirea pentru show-ul din 8 martie chiar de vineri, 13 februarie, când sunt stabilite întâlniri cu echipa de producţie a Televiziunii Române. Urmează pentru ei un program plin, cu participări la emisiuni, şedinţe foto şi înregistrări. Prima apariţie televizată a artiştilor calificaţi în finala naţională este programată pentru duminică, 15 februarie, la ora 21.10, când telespectatorii TVR 1, TVR HD şi internauţii de pe TVR+ îi vor cunoaşte mai bine, în cadrul primei ediţii a emisiunii Eurovision România.

În acest an, la Eurovision au fost înscrise 93 de melodii, dintre care 79 au intrat în preselecţie, fiind audiate de juriul de specialitate desemnat de TVR. La verificarea dosarelor de înscriere, 14 candidaţi au fost respinşi, întrucât nu au respectat cerinţele prevăzute în Regulament.

În finala Selecţiei Naţionale cele 12 melodii calificate vor fi supuse jurizării publicului larg, dar şi votului juriului de specialitate, ponderea televotului fiind de 50%, la fel ca în cazul votului juriului.

INFO

Selecţia naţională se va desfăşura la Sala Polivalentă din Craiova şi va fi transmisă în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro.

Pe eurovision.tvr.ro, se găsesc toate informaţiile despre concurs, dar şi noutăţile din ţară şi din străinătate pe subiectul Eurovision.

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Seara de Craciun – concert de colinde al Corului Universității Naționale de Arte „George Enescu”

„Carnavalul Culorilor” – expoziție de măști pictate la Ateneu

Uncensored Dance Party

SPEAK UP your LOVE! @Fratelli Iasi

Scrie un comentariu: