Lumina păcii de la Betleem, 20 decembrie 2014

Distribuirea Luminii păcii de la Betleem va avea loc în cadrul unei sfintei Liturghii celebrate de PS Aurel Percă sâmbătă, 20 decembrie 2014, la ora 11.00, în catedrala din Iaşi. Vor fi prezenţi tineri din diferite asociaţii din Moldova, care vor purta apoi Lumina în felinare în propriile biserici parohiale.

FOTO: Adrian Cuba

FOTO: Adrian Cuba

Păstrând deviza: “Aduceţi cu voi o candelă pentru a o dărui şi altora“, tinerii vor fi îndemnaţi să ducă Lumina păcii mai departe, mai ales în casele unde se trăieşte într-o situaţie de “întuneric” din mai multe cauze: sărăcie, singurătate (bătrâni, văduve), lipsă de credinţă, neînţelegeri, probleme de sănătate etc. Cercetaşii vor vizita şi diferite instituţii medicale, de asistenţă socială sau de educaţie, în care vor oferi acest simbol însoţit de mesajul specific.

După cum se ştie, în Bazilica Naşterii Domnului din Betleem arde mereu, încă de la începuturile creştinismului, o lumină care-l semnifică pe Cristos, lumina lumii.

Lumina păcii de la Betleem” este un simbol al păcii şi al ecumenismului, reprezentat printr-o flacără aprinsă la grota din Betleem, unde s-a născut Isus Cristos, şi distribuită apoi în toată Europa şi peste ocean cu ajutorul cercetaşilor.

Proiectul “Lumina păcii de la Betleem” a fost iniţiat de un grup de cercetaşi din Viena care au preluat ideea televiziunii publice austriece ORF, în urmă cu 26 de ani.

Pentru al 19-lea an consecutiv, tinerii scoutişti (cercetaşii) din România au adus în ţară Lumina păcii de la Betleem. În acest scop, doi tineri din Moldova (Camelia Hazi – tel. 0768/974475, Ionela Bulai – tel. 0766/996743) şi trei din Bucureşti s-au deplasat la Viena (Austria), unde, în ziua de 13 decembrie, într-o ceremonie ecumenică, au primit felinarul aprins cu lumina adusă direct de la Betleem. La ceremonia din Biserica Luterană “Gustav Adolf” din Viena au participat tineri din peste 20 de ţări, din mai multe confesiuni: catolici, ortodocşi, protestanţi, anglicani.

De la Viena, cercetaşii au mers în propria ţară pentru a da mai departe acest simbol, prin diferite acţiuni.

Lumina păcii a ajuns în România la Arad, Deva, Râmnicu Vâlcea, Focşani, Bacău. În mai multe comunităţi din ţară ceremonia de împărţire a Luminii se va desfăşura în ziua de 20 decembrie.

În preajma Crăciunului, prin Lumina păcii, se doreşte transmiterea unui mesaj de pace în comunităţi, în familii şi în viaţa fiecăruia prin Acela care s-a născut la Betleem, Isus, semănătorul păcii în lume.

INFO

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi

Bd. Ştefan cel Mare, 26, 700064-Iaşi;

Tel. 0232/212003; fax 0232/211527;

www.ercis.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: