Lucian Nagy & Balkumba Tribe în concert la Viena

Lucian Nagy & Balkumba Tribe

Institutul Cultural Român de la Viena organizează sâmbătă, 23 iulie, la ora 21.00, la clubul de jazz Porgy&Bess din Viena (Riemergasse 11), un concert de jazz cu Lucian Nagy & Balkumba Tribe: Lucian Nagy (saxofon), Gabriel Rosati (trompetă), Sebastian Spanache (pian), Johann Berby (bass), Csabi Pusztai (tobe) şi Steve Brookfield (artist audio).

Lucian Nagy & Balkumba Tribe, fondat în februarie 2014, reprezintӑ fuziunea perfectӑ de stiluri muzicale, unde fiecare membru traseazӑ o influenţӑ sonorӑ aparte ce îi permite sӑ se manifeste într-un mod natural. Aerul proaspӑt şi original al formaţiei vine de la ingredientele muzicii afro-indiene ale bass-ului lui Johann Berby, amprenta etno-jazz a pianistului Sebastian Spanache şi a fondatorului Lucian Nagy, iar ritmurile „groove” sunt date de tobele lui Csabi Pusztai şi trompeta lui Gabriel Rosati prin împletirea de ritmuri afro-indiene, middle-east & jazz.

Lucian Nagy este poli-instrumentist, aranjor şi compozitor. Stăpâneşte, deopotrivă, saxofoanele alto, sopran şi tenor, clarinetele, flautul, cavalul bulgăresc precum şi instrumentele de percuţie precum djembe, pandeiro,caxixi. În 2007-2008 dobândeşte titlul de cel mai bun solist la Festivalul de Jazz de la Sibiu (România) şi cântӑ la cele mai importante festivaluri de jazz din Europa, alӑturi de mari muzicieni ca Eldad Tarmu (SUA), Paul de Castro (SUA), Gabriel Rosati (SUA), Sandy Patton (SUA) sau Peter Herbolzeimer (Germania).

Clubul de jazz Porgy&Bess din Viena a fost deschis în 1993 de Mathias Rüegg, în incinta fostului cabaret „Fledermaus” („Liliacul”). La scurt timp de la inaugurare, echipa clubului a fost completată de Renald Deppe și Christoph Huber, cel din urmă fiind şi actualul director artistic. În anul 2000, după o pauză îndelungată, Porgy&Bess s-a mutat la actuala adresă din Riemergasse 11. Clubul, vizitat anual de aproximativ 70.000 de spectatori, oferă un program muzical divers, atrăgând interpreţi de jazz atât din Europa cât şi din Statele Unite ale Americii.

Cercetătorul muzical Christian Scheib descrie clubul drept „un element esenţial pentru evoluţia jazz-ului din oraş” care se diferenţiază de alte cluburi prin „accente artistice, calitate acustică, capacitate şi utilizarea eficientă a spaţiului“.

INFO

Institutul Cultural Român de la Viena

Argentinierstr. 39, 1040

Tel: +431 319 10 81;

office@rkiwien.at

www.rkiwien.at

www.facebook.com/RKIWien.ICRViena

PE ACEEASI TEMA:

Turneul “Muzica în Palatele României” ajunge si la Cetatea Neamtului

Les Elephantes Bizarres @Time Out

Aproape Unplugged LIVE @Fabrik

Mihail Live Stage @Skin Social

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Happy Halloween @Oxford Pub

Concursul de desene originale inspirate din scrierile lui Ionel Teodoreanu

Plimbare de ”groaza”… pe bicicleta

Bliss Pijama Party

Scrie un comentariu: