Liturghie in memoria reginei Ana la catedrala Romano-Catolica din Iasi

20160833regina_ana_a_romani

Vineri, 12 august 2016, la ora 18.30 (ajunul înmormântării), în catedrala din Iaşi păstorul diecezei va celebra o Liturghie cu recviem pentru odihna sufletului reginei Ana, decedată într-un spital din Elveţia în ziua de 1 august, la 92 de ani. De asemenea, episcopul de Iaşi a dispus ca după recviem să sune clopotele catedralei din Iaşi.

La aflarea veştii trecerii la cele veşnice a reginei Ana a României, PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a trimis un mesaj Casei Regale din România prin care îşi exprimă apropierea spirituală şi asigură de rugăciunea sa pentru odihna sufletului reginei Ana: “Dumnezeu, bogat în milostivire şi plin de iubire faţă de toţi cei care îl caută şi îl iubesc, să ofere sufletului nobil al reginei Ana, care şi-a însuşit deviza casei regale Nihil sine Deo, bucurie veşnică în patria celor drepţi, patria adevărată şi veşnică, iar Maiestăţii Sale regelui Mihai, întregii Case Regale şi întregii familii îndoliate, mângâiere şi motive de adevărată speranţă în victoria iubirii şi a vieţii, cu bogat curaj şi împliniri sufleteşti şi ducerea mai departe a iubirii de ţară şi popor“.

Conform site-ului Arhidiecezei de Bucureşti (angelus.com.ro), după sosirea în ţară a trupului neînsufleţit al reginei Ana a României şi până la înmormântarea sa vor avea loc o serie de ceremonii religioase, săvârşite de Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă Română, după cum urmează:

  • vineri, 12 august, ora 17.00: sfânta Liturghie cu recviem, celebrată în catedrala “Sfântul Iosif”, din Bucureşti (în absenţa trupului neînsufleţit al reginei Ana a României);
  • sâmbătă, 13 august, ora 10.30, în Palatul Regal, din Bucureşti: rugăciune ortodoxă oficiată de un reprezentant al Patriarhiei Ortodoxe Române, în prezenţa ÎPS Ioan Robu;
  • sâmbătă, 13 august, ora 11.00, în faţa Palatului Regal, din Bucureşti: recviem solemn prezidat de ÎPS Ioan Robu, în prezenţa reprezentantului Patriarhiei Ortodoxe Române;
  • sâmbătă, 13 august, ora 15.00, Curtea de Argeş: rugăciune ortodoxă de înmormântare, prezidată de ÎPS Calinic al Argeşului, în prezenţa ÎPS Ioan Robu.

De asemenea, reprezentanţii Casei Regale a României, ai Patriarhiei Ortodoxe Române şi ai Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti au stabilit de comun acord ca marţi, 9 august, la sosirea trupului neînsufleţit al reginei Ana a României în oraşul Sinaia, să se sune clopotele tuturor bisericilor ortodoxe şi ale bisericii catolice din localitate; iar sâmbătă, 13 august, la scoaterea sicriului cu trupul neînsufleţit al reginei Ana a României din Palatul Regal, în jurul orei 10.50, să se sune clopotele bisericilor ortodoxe din împrejurimi şi de la catedrala romano-catolică “Sfântul Iosif” din Bucureşti.

INFO

www.ercis.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: