”LightUP Festival” revine in iunie, la Palas.

LightUP Festival se pregătește de a treia ediție. Anul acesta, competiția de video mapping se va desfășura pe 8 iunie 2019, în parcul Palas, iar tema proiecțiilor este „Future is Now”.

LightUP Festival Palas Iaşi este un eveniment de anvergură internațională, singurul de acest tip din estul României. Cele două ediții din 2016 și 2017 s-au bucurat de participarea unor artiști din Europa și de peste Ocean, dar și de aprecierea publicului. Astfel, organizarea competiției de video mapping reprezintă continuarea proiectelor ansamblului Palas orientate către comunitatea locală, care oferă deschidere spre o latură inovatoare a artelor și implicare în demersul de promovare și susținere a talentelor.

Sesiunea de înscrieri pentru cea de-a treia ediție se află în plină desfăşurare. Video artiştii care doresc să participe o pot face până pe 5 aprilie 2019. În joc pentru pasiunea și creativitatea lor sunt premii în valoare totală de 9.000 de euro. Regulamentul competiției și condițiile de participare pot fi consultate pe site-ul www.lightupfestival.ro.

Toate creațiile video înscrise vor fi jurizate pe baza unui barem care punctează conținutul, creativitatea, tehnica, mesajul, impactul vizual și includerea elementelor de arhitectură în producția video. Cei șase finaliști vor fi anunțați pe 12 aprilie.

Creațiile lor vor pune în valoare frumusețea arhitecturală a fațadei sudice a Palatului Culturii, în competiția de sunet, culoare și lumini, de pe 8 iunie. La fel ca în cazul edițiilor anterioare, câștigătorii vor fi desemnați de public, printr-un sistem de vot prin sms. Marele premiu va fi în valoare de 5.000 de euro, locul doi va primi 3.000 de euro, iar locul trei va câștiga 1.000 de euro. La prima ediție, din 2016, marii câștigători au fost belgienii Patrice Pedrotta şi Benoit Dal, iar în 2017, premiul I a fost înmânat echipei Edge Mapping, formată din ieșenii Silviu Apostol și Andrei Cozlac.

LightUP Festival Palas Iași este, deopotrivă, un spectacol de efecte vizuale, energic și interactiv, dar și un eveniment muzical.

INFO

Palas Mall

Str. Palas 7A, Iasi

Webwww.palasmall.ro

FBfacebook.com/palasiasi

www.lightupfestival.ro

PE ACEEASI TEMA:

Palas devine tărâmul viselor în decembrie

La Palas Mall, Black Friday tine doua saptamani

Ieșenii sunt invitați la Noaptea cercetătorilor, pe 27 septembrie

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Redeschiderea Muzeului „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” Iași

30 ANI DE LIBERTATE. Proiecţie de film şi discuţie moderată

Concert vocal-simfonic de Crăciun | CCS Iasi

Concert vocal-simfonic de Crăciun | Palas Iasi

Scrie un comentariu: