”Light it up blue”

Afis---Light-It-Up-Blue---2

Prin aceasta acțiune Iașul se alătură campaniei internaționale „Light it up blue” prin care principalele clădiri din marile orașe ale lumii se iluminează în albastru, în semn de solidaritate pentru persoanele diagnosticate cu autism.

Evenimentul este organizat de Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR), filiala Iași, care, împreună cu partenerii săi, vă invită sâmbătă, 2 aprilie, ora 19.30 pe pietonalul din fața Primăriei Iași și face parte din acțiunile cuprinse în cea de-a VIII-a ediție a Campaniei „Arată că iți pasă!”.

Momentul va fi precedat de un moment demonstrativ de zumba și lansarea baloanelor albastre.

Alături de Primăria Iași vor fi iluminate în albastru și Camera de Comerț și Industrie Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”.

Data de 2 Aprilie marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, stabilită de Organizația Națiunilor Unite la data de 18 decembrie 2007. În toată lumea, în jurul acestei date, organizațiile care promovează cauza persoanelor cu autism desfășoară acțiuni menite să atragă atenția asupra problematicii acestei afecțiuni care atinge, conform celor mai recente studii, 1 din 100 de persoane, ajungând să reprezinte o prioritate în politicile de sănătate ale statelor.

PE ACEEASI TEMA:

Activitati de ”Ziua Copilului” la ANCAAR Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Happy Halloween @Oxford Pub

Concursul de desene originale inspirate din scrierile lui Ionel Teodoreanu

Plimbare de ”groaza”… pe bicicleta

Bliss Pijama Party

Scrie un comentariu: