”Lectii de viata de la Kierkegaard”, de Robert Ferguson / Editura Trei

kierkegaard-lectii de viataSøren Kierkegaard a fost un filosof danez, teolog, poet, critic social şi autor religios. S-a născut în 1813 la Copenhaga. Opera sa filosofică evidenţiază primatul individului concret şi importanţa alegerii personale şi a angajamentului. Critic acerb al gânditorilor idealişti contemporani cu el, Kierkegaard este considerat primul filosof existenţialist. Veţi găsi în această carte fragmente din cele mai importante lucrări ale sale.

Volumul de faţă e alcătuit şi prefaţat de Robert Ferguson, autor al The Hammer and the Cross: A New History of the Vikings, precum şi a două romane în limba daneză. E romancier, biograf, dramaturg şi istoric.

S‑a întâmplat odată să ia foc culisele unui teatru. Măscăriciul veni să anunţe publicul de primejdie. Acesta crezu că e o glumă şi aplaudă; măscăriciul repetă cele spuse, dar jubilaţia nu făcu decât să sporească. Sfârşitul lumii se va petrece, cred, exact în acest mod, în chiotele de veselie ale oamenilor de spirit, care vor crede că e o glumă.” (Sau‑sau, 1843)

Spre deosebire de activitatea unei epoci revoluţionare, epoca noastră este una a publicităţii şi a reclamei. Orice se întâmplă este, în acelaşi timp, difuzat şi transformat în subiect de presă. O revoluţie ar fi acum ultimul lucru imaginabil; orice asemenea manifestare puternică ar părea ridicolă bunului‑simţ cumpătat al epocii noastre.” (Două epoci: o critică literară, 1846)

Ce se întâmplă în viaţă este asemănător cu ce mi s‑a întâmplat mie când am mers la medic. I‑am spus că mă simt rău, iar el a răspuns: probabil că bei prea multă cafea şi faci prea puţină mişcare. Trei săptămâni mai târziu m‑am dus din nou la el şi i‑am spus: chiar mă simt destul de rău, dar nu poate fi de la cafea de data aceasta, pentru că nu beau deloc, şi nici de la lipsa de mişcare, fiindcă îmi petrec întreaga zi plimbându‑mă. La care el a răspuns: ei bine, atunci motivul trebuie să fie că nu bei cafea şi faci prea multă mişcare. Deci, asta era: mă simţeam la fel de rău de fiecare dată, dar atunci când beam cafea era pentru că beam cafea şi atunci când nu beam era pentru că nu beam. La fel şi cu oamenii. Toată viaţa noastră pământească e un soi de maladie. Dacă se întreabă cineva de ce este aşa, va fi în primul rând întrebat cum îşi rânduieşte viaţa. Şi odată ce răspunde, i se spune — iată, vezi, acesta‑i motivul. Întreabă pe altcineva şi acelaşi lucru se repetă. Chiar dacă de data aceasta dă un răspuns cu totul diferit, i se spune la fel: iată, acesta‑i motivul. Iar expertul pleacă cu o expresie gravă şi importantă, expresia omului care a explicat totul; până când dispare după colţ, după care îşi bagă coada între picioare şi o şterge. Chiar dacă mi‑ar da cineva zece monede de argint, tot nu m‑aş angaja să explic enigma existenţei. De ce aş face‑o? Dacă viaţa e o enigmă, atunci cu siguranţă că în cele din urmă cel care a conceput‑o o va explica el însuşi.” (Post‑scriptum neştiinţific, concluziv la Fărâme filosofice, 1846)

The School of Life oferă soluţii revoluţionare prin care putem să ne însuşim tezaurul comun al cunoaşterii umane.” – Independent on Sunday

The School of Life este dedicată explorării marilor întrebări ale vieţii: Cum ne putem împlini potenţialul? Poate munca să ne inspire? De ce are importanţă comunitatea? Pot relaţiile să dureze o viaţă întreagă? Nu avem toate răspunsurile, dar vă vom sugera câteva idei folositoare — de la filosofie la literatură, de la psihologie la arte vizuale — care cu siguranţă vă vor stimula, provoca, îmbogăţi şi alina.

Seria Lecţii de viaţă din The School of Life alege câte un mare gânditor şi pune accentul pe acele idei ale sale care au o însemnătate profundă pentru noi, cei de astăzi. Cărţile din această serie demonstrează că voci importante din trecut încă au lucruri fundamentale de transmis generaţiilor actuale.

INFO

Editura Trei

www.edituratrei.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: