Lansarea REDU, întreprindere socială de pionerat în slow fashion

poster-deschidere-REDU-web

Sâmbătă, 4 aprilie, la ora 16.00, se lansează întreprinderea socială REDU, pioner local în slow fashion iar începând de luni, 6 aprilie, se deschid porțile publicului larg,  pe str. Petru Rareș nr 6.

Dezvoltat sub forma unei întreprinderi sociale, REDU îşi propune să transforme, într-un mod creativ şi educativ, deşeurile în resurse și să atragă atenția asupra implicațiilor pe care le au obiceiurile noastre zilnice de consum. Este vorba despre o iniţiativă complexă ce implică colectare, recondiţionare și educare precum şi implicarea comunităţii în toate aceste etape, cu un impact major la nivel local și unic la nivel naţional.

În cadrul proiectului sunt recondiționate haine, se redă viaţă textilelor şi sunt create noi produse din materiale care, altfel, ar fi aruncate şi ar amplifica impactul negativ asupra mediului înconjurător.

Iniţiat de Asociaţia Mai Bine, ONG cu peste 6 ani de experienţă în activităţi privind protecţia mediului și economia socială, REDU vine în sprijinul misiunii Asociației Mai Bine de a contribui la dezvoltarea comunității locale prin implementarea de proiecte sub o abordare holistică ce ține deopotrivă de mediul social, natural și economic.

După hrană, care ne influiențează cel mai mult consumul zilnic și a căror implicații le aducem în atenția consumatorilor prin CUIB – Centrul Urban de Iniațive Bune, următoarele cumpărături consistente le facem în domeniul hainelor și accesoriilor. Acestea sunt bunuri cu o durată de viață scurtă pe care le schimbăm într-un ritm din ce în ce mai alert  cu efecte sociale și de mediu semnificativ negative. Prin REDU prelungim traiul materialelor și sperăm să schimbăm modul în care este privită moda, dintr-o alegere impulsivă într-una conștientă.”, a declarat Anca Gheorghică, președinte al Asociației Mai Bine.

Pe lângă latura de protecţie a mediului, investim şi în cea educaţională şi socială a comunităţii. Ne propunem ca din sumele strânse în urma valorificării acestor produse să creem locuri de muncă şi să reinvestim în comunitate sub formă de campanii de protecție a copiilor, a animalelor și a naturii.

Considerăm mai mult decât necesară implementarea unui astfel de proiect la nivel local în condiţiile actuale în care consumul şi generarea de deşeuri cresc semnificativ iar gestionarea acestora se face la un nivel redus, sau, în unele comunităţi, chiar deloc. Atragem atenţia astfel asupra impactului pe care noi înşine îl avem asupra locului în care trăim şi venim cu soluţii practice de îmbunătăţire a situaţiei actuale.”a mai subliniat Anca Gheorghică.

INFO

REDU

Str. Petru Rares 6

www.facebook.com/redu.org

PE ACEEASI TEMA:

Poartă românește! daMes a deschis primul magazin în Iași

Alexandra Popescu-York lansează, la Couture Fashion Week New York, colecția ‘Joie de Vivre’

Street Delivery 2017 / REDU va fi prezent cu un stand de produse verzi

1700 de premii, la inceput de toamna, la Iulius Mall Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Discuţie despre lucrarea ”Banner” (de Dan Acostioaei) cu Dan Acostioaei şi Nebojša Milikić, moderată de către Vahida Ramujkić.

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Scrie un comentariu: