Lansarea cartii “Cultura ieseana printre schele”

Regizorul artistic iesean Mihai Zaborila isi va lansa simbata 21 aprilie, un nou volum. Autorul este ieseanul care a dat semnalul de ridicare a primei cortine de la Opera ieseana. Evenimentul de lansare va avea loc in Sala „Eduard Caudella” a Universitatii de Arte „George Enescu”, de la ora 11.00.

Mihai Zaborila

Cartea „Cultura ieseana printre schele” va fi prezentata de prof.univ.dr. Ioan Grigoras, de criticul de arta Valentin Ciuca si de prof.univ.dr. Mihai Pastragus. Moderatorul lansarii va fi Cella Negoiescu.

Cartea a aparut la Editura Stef-Iasi. Mihai Zaborila este membru al Ligii Scriitorilor Romani, filiala Iasi-Moldova. Cartea este o colectie de articole publicate, precum si de texte care nu vazusera inca lumina tiparului. „Ideea de la care a plecat stringerea intr-un volum a articolelor a avut la baza anumite realitati care de multi ani prejudiciaza imaginea Iasului si afecteaza insasi viata profesionala a artistilor de la Teatru si Opera“, a precizat Mihai Zaborila, autorul cartii.

Structura cartii se axeaza pe trei directii. Prima este reprezentata de perspectiva critica a membrilor fondatori asupra activitatii institutiei Operei, cu care s-au identificat. A doua este recunoasterea si promovarea lucrurilor bune, a performantelor obtinute in timp de artistii ieseni. Cea de-a treia este reprezentata de marturisiri si recomandari catre cei mai tineri slujitori ai culturii din partea unui om care si-a inchinat aproape sase decenii din viata culturii muzicale iesene. In cele 143 de pagini ale sale, „Cultura ieseana printre schele” cuprinde peste 35 de texte si fotografii. Printre acestea se numara „Suferintele Teatrului National”, „Premiera chinuita la Opera”, „Baletul iesean sau iesirea din anonimat” si „Inertiile culturii iesene”.

Autor: Alexandra COROLEA

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: