Lansare de carte & Friendly Dinner @Little Texas

lansare carte vinuri

Marți, 6 septembrie 2016, de la ora 18.00, Little Texas găzduiește în sala de evenimente Glen Rose Ballroom lansarea Cartea vinurilor românești – The Wine Book of Romania” de Marinela Vasilica Ardelean.

“The Wine Book of Romania”, singurul ghid care cuprinde vinurile de top din Romania și Republica Moldova, a fost iniţiat şi realizat de Marinela V. Ardelean. Acesta este primul ghid bilingv (română-engleză) care reuneşte cele mai bune vinuri din România şi Republica Moldova, acordându-le acestora şanse egale, fie că este vorba despre o cramă tânără, cu doar cinci hectare de vie, sau un imperiu cu mii de hectare şi tradiţie de secole.

Invitatul special al serii este chiar autoarea ghidului, Marinela V. Ardelean. Aceasta este specialist în branding şi business development în industria enogastronomică, degustător profesionist în concursuri internaționale de vinuri şi profesor la Italian Chef Academy (Roma, IT), dar și autoare a celui mai premiat volum bilingv la nivel internaţional despre vinurile româneşti – “50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”

Accesul la eveniment este gratuit.

Începând cu ora 19.00, iubitorii de vinuri au ocazia de a participa la evenimentul „La cină cu Marinela”, organizat de Little Texas în sala Alamo Ballroom.

Meniul fine dining cu 5 preparate speciale și vinurile asociate de la Casa de Vinuri Cotnari a fost conceput de Marinela Vasilica Ardelean în colaborare cu head chef Little Texas Marian Zăncianu și somelier Cristi Iliuță.

Marinela va prezenta mâncarea și vinurile din meniul special, va relaționa one-on-one cu toții participanții la cină, va acorda autografe și va înmâna premiile la tombola serii, exemplare ale cărții “The Wine Book of Romania” și vinuri de la Casa de Vinuri Cotnari.

Meniul evenimentului „La cină cu Marinela”

Welcome: Tartar de fructe de mare cu jeleu, pe crustă millefeuille; Wine pairing: Casa de vinuri Cotnari, Domenii, Fetească Albă, sec. Pasta Dish: Tortelloni Quatro Formaggi; Wine pairing: Casa de vinuri Cotnari, Colocviu la Moscova, Grasă de Cotnari, sec. Fish Dish: Butterfish cu sparanghel și sos de pește; Wine pairing: Casa de vinuri Cotnari, Colocviu la Roma, Tămâioasă Romănească, sec. Main Course: Piept de rață cu morcovi caramelizați, piure de păstârnac și sos demi glace; Wine pairing: Casa de vinuri Cotnari, Domenii, Fetească Neagră Rosé, sec. Desert: Panna cotta de vanilie Bourbon, biscuite cu ciocolată neagră picantă și sos de fructul pasiunii; Wine pairing: Casa de vinuri Cotnari, Domenii, Busuioacă de Bohotin, demisec.

ACCES

Accesul la eveniment se face doar pe bază de invitație. Preț invitație: 150 lei/persoană.

INFO

Little Texas

Stradela Moara de Vant nr. 31-3318

GPS: +47° 10′ 29.5818″; +27° 35′ 53.721″

Tel: +40.232.272545

E-mail: receptie@littletexas.ro

www.littletexas.ro

www.facebook.com/LittleTexas.Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

One, two, three, byron! @The Trumpets

Showlandia prezinta spectacolul “Calatorie in lumea desenelor”

Applebum Romanian Tour @Underground Pub

1000 de oameni pentru FiX

Scrie un comentariu: