Lansare de carte | Dream Management

Oamenii au visat de când se știu și cei cu visuri mari au pătruns în cărțile de istorie și în memoria colectivă. Te-ai întrebat vreodată cum fac unii oameni să își realizeze toate visurile, în ciuda obstacolelor cu care se confruntă?

Poate te-ai gândit că acei oameni pur și simplu au noroc. Sau poate ai crezut că ei au niște abilități speciale: sunt mai ageri, mai agili, mai altfel. Sau poate ai crezut că se sacrifică peste măsură. Dacă veți înțelege că „visurile nu trebuie urmate ci conduse“ va fi un moment de cotitură în destinele voastre.

Vă invităm luni, 27 ianuarie, ora 18:00 –  Librăria Cărturești, Palas Mall, Iași să participați la evenimentul de lansare a cărții Dream Management, pentru a afla de la dream managerul Mirela Oprea, autoarea volumului, care sunt „secretele” realizării visurilor.

Programul de Dream Management s-a născut dintr-o întâmplare, atunci când autoarea a fost invitată să susțină o activitate de team building în cadrul unei organizații din București. Inspirată de cartea “The Dream Manager” a lui Matthew Kelly, autoarea a creat un program de activități care a fost foarte apreciat și pe care ulterior l-a descris într-un articol ce a generat o mare undă de interes.

Mirela Oprea este licențiată în psihologie și științele educației (Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca) și doctor în cooperare internațională și politici de dezvoltare durabilă (Universitatea din Bologna). După o carieră în domeniul dezvoltării sociale, din octombrie 2018, Mirela își dedică întreaga energie proiectului Dream Management, prin care ajută oamenii să își realizeze visurile. Face asta prin programe de grup și sesiuni individuale, ea fiind și coach și consilier format la școli din România, Italia și SUA.

INFO

www.mirelaoprea.com

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: