La Zilele Nordului se arată Moldova neștiută

Afis_Zilele_Nordului_2015

O serbare populară în curtea unei biserici unicat în lume, un picnic cu chitara într-o poiană seculară, o vizită la casa unui sfânt, o drumeție cu căruța în lunca Prutului și o vânătoare de comori în cel mai nordic oraș al României, acestea sunt câteva dintre propunerile turistice ale celei de a doua ediții a Zilelor Nordului, festival de muzică, arte și călătorii desfășurat în Darabani la acest final de săptămână.

Printre cele peste 50 de concerte și evenimente culturale ale festivalului, organizatorii au pregătit în acest an și cinci Tururi ale Nordului, destinate turiștilor și localnicilor.

A promova frumusețile regiunii de Nord, prin oamenii și prin locurile sale, aceasta e o parte importantă a misiunii noastre. Continuăm și în acest an să descoperim Moldova împreună cu cei care vin de la sute de kilometri depărtare, special pentru festival. Și credem că locurile pe care le explorăm în Tururile Nordului sunt, din păcate sau din fericire, noi chiar și pentru localnici”, declară Ștefan Teișanu, președinte Asociației Nord, organizatoare a evenimentului.

Dacă joi festivalul propune două călătorii muzicale la Liveni și Mihăileni, satele copilăriei lui Enescu, de vineri încep Tururile Nordului, o serie de excursii ghidate, având ca punct de plecare Casa de Cultură „Theodor Balș” din Darabani.

Muzeul Nordului - Darabani

Muzeul Nordului, Darabani.

Vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 12:00 încep tururile orașului, prin care doritorii vor putea cunoaște pe îndelete cele mai interesante povești ale locului, în timp ce vizitează Biserica Sf. Nicolae, Casa Acad. Leon Dănăilă sau Muzeul Nordului. Turul de duminică are un format special: organizatorii au pregătit o „vânătoare de comori”, invitându-i pe participanți să descopere, pe baza unor indicii, alte locuri și povești interesante ale orașului.

Vineri, tot de la 12:00, se pleacă într-un tur care îi duce pe turiști la Casa Memorială „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” și în punctul de nord extrem al României, pentru a se opri într-un loc legendar de pe malul Prutului: Poiana celor Patru Stejari ai lui Ștefan cel Mare. Aici organizatorii au pregătit lansarea albumul „Black / White” a artistului Lucian Dragotă și un picnic pentru participanți.

Biserica din Hilișeu-Crișan

Biserica din Hilișeu-Crișan

Turul de sâmbătă începe la aceeași oră 12:00 și îi duce pe cei interesați în vizită la Casa Memorială „George Enescu” din Liveni, apoi la o plimbare cu căruța în lunca Prutului, păstrând pentru final cel mai spectaculos obiectiv al drumeției: biserica unicat de Hilișeu-Crișan, singura biserică din lume care e atât ortodoxă, cât și catolică. Acolo va avea loc o întâlnire cu sătenii din Hilișeu, care pregătesc sarmale și cozonaci pentru întâlnirea cu turiștii.

Doritorii trebuie să își rezerve un loc pentru participarea la Tururi. O pot face pe site-ul nostru, www.zilelenordului.ro. Cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Darabani, care ne pun la dispoziție microbuzele necesare, am reușit să păstrăm și în acest an gratuite toate aceste tururi. Am instruit câțiva tineri pasionați de istorie locală, ei vor fi ghizii turiștilor între locații, unde îi așteaptă custozii fiecărui obiectiv de pe traseu. Ne-am dorit foarte mult ca aceste tururi să ofere, începând cu acest an, dincolo de vizitele în sine, și ceva din experiența locală, din viața de zi cu zi a locurilor noastre”, aflăm de la același Ștefan Teișanu.

La festival sunt așteptați 500 de turiști din România, Basarabia și Bucovina de Nord Și-au rezervat deja locuri în campingul festivalului turiști din Iași, Chișinău, Edineț, Cernăuți, Cluj, Botoșani, Suceava și Dorohoi, iar cele câteva pensiuni din Darabani sunt deja pline. În campingul special amenajat pe Stadionul Orășenesc mai sunt însă locuri, iar turiștii care aleg această variantă de cazare au acolo cele mai bune condiții: pază permanentă, parcare, acces la vestiare și dușuri.

Sunt mulți localnici care ne-au sărit în ajutor, oferindu-ne să îi cazeze gratuit, în casele lor, pe unii dintre invitații festivalului. Ocuparea pensiunilor din Darabani e de 100% în perioada Zilelor Nordului, așa că sprijinul lor a fost mai mult decât binevenit. Unii dărăbăneni și-au invitat acasă prieteni din alte orașe și colegi de facultate, explicându-le că festivalul e un prilej bun să facă o vacanță în regiune”, spun organizatorii.

Peste 50 de concerte și evenimente culturale la această ediție a Zilelor Nordului
Între artiștii confirmați la ediția din acest an a Zilelor Nordului se numără trupele Șuie Paparude și ROA, ucrainenii de la Haydamaky și moldovenii de la Gândul Mâței. Poiana Teioasa găzduiește concerte de muzică rock și electro, cu intrare liberă, iar peste zi participanții la festival au acces la peste 20 de evenimente culturale și educaționale: spectacole de teatru, lansări de carte, proiecții de film, expoziții de pictură și fotografie, ateliere.

Festivalul este organizat de Asociația Nord, care contribuie la dezvoltarea regiunii de Nord (Botoșani – Suceava – Iași – Chișinău – Cernăuți) prin proiecte de revitalizare urbană, culturală și socială. Misiunea asociației este de a contribui la dezvoltarea regiunii de Nord prin stimularea spiritului civic și proactiv al tinerilor, prin întărirea, pentru localnici, a sentimentului de apartenență la o comunitate vie și valoroasă și prin promovarea acestui spațiu ca nod cultural și turistic între cele trei frontiere (România, Republica Moldova, Ucraina).

Partenerul Oficial al Zilelor Nordului este BCR. Festivalul este organizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Darabani și co-finanțat cu sprijinul DJST Botoșani, Bergenbier și Cemacon.

INFO

www.nordul.ro

www.zilelenordului.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

2 comentarii la “La Zilele Nordului se arată Moldova neștiută”

  1. Victor Barbacariu says:

    Prima ediție m-a surprins într-un mod plăcut. Foarte bine organizată și cu elemente deosebite de coordonare a activității, care au dovedit experienta celor implicați. Anul acesta, așteptările sunt și mai mari și se pare că totul va fi OK. Succes mult! Voi participa la multe din activitățile programate. Abia aștept!!

  2. Aspazia Schiopu says:

    Un proiect maret cu un program complex ; Felicitari organizatorilor si mult succes !

Raspunde lui Victor Barbacariu Anuleaza