KineDok prezinta ”Turism” @Meru Iasi

Marti, 25 iulie 2017, începând cu ora 19:00, la cafeneaua Meru, ieșenii sunt invitați la următoarea proiecție din cadrul celei de-a treia ediții a programului KineDok powered by One World Romania la Iași. Filmul care va fi proiectat se numește ”Turism”  de Tonći Gaćina, Croatia, 2016, 52 minute.

Titlu (original): Turizam! Titlu (română): Turism! Durată: 52. Regizor: Tonći Gaćina. Limbă originală: Croată. Anul: 2016. Țara: Croația

Intrarea este liberă!

„Turism!” este un film despre vânători iscusiți, despre prada lor luată prin surprindere și, în cele din urmă, despre discreții saprofagi, care sunt acolo pentru a strânge resturile. Fiecare dintre ei are un rol colosal într-un ciclu al vieții care are loc în fiecare vară pe coasta Adriaticii, atunci când „sezonul de vânătoare” începe și mii de turiști din lumea întreagă se îngrămădesc în vizită. Gazdele experimentate știu fiecare truc cu privire la modul de a-și face oaspeții să se simtă ca acasă și să revină.

Pe de altă parte, turiștii par să trăiască într-o binecuvântată ignoranță în ceea ce privește jocul din care fac parte, observând totul prin lentilele aparatelor de fotografiat. După toată distracția și jocurile, mâncarea bună și priveliștile de neuitat, când petrecerea se termină în sfârșit, oaspeții părăsesc coasta Adriaticii cu sute de impresii și selfie-uri, iar scena este preluată de personalul de curățenie, care este acolo să facă loc pentru runda următoare și pentru a reporni ciclul.

În 2015, Asociația One World Romania a lansat KineDok, un program de distribuție alternativă de film documentar ce își propune să completeze distribuția clasică și să aducă filmul documentar mai aproape de public. One World Romania continuă programul pentru al treilea an consecutiv în mai multe locații alternative, vechi și noi.

În cadrul celei de-a treia ediții, 16 documentare incitante vor fi proiectate în peste 25 de spații neconvenționale din fiecare țară participantă: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, România, Polonia, Norvegia și Bulgaria. O parte importantă din misiunea KineDok este de a merge în orașele mici și de a folosi spiritul local al barurilor, al galeriilor și al altor locuri populare. Aceste locații oferă o alternativă  pentru întâlnirea dintre filmul documentar și public și creează o atmosferă intimă în care vizionarea și dezbaterea unor probleme curente, alături de regizori și experți, devine o experiență.

PROGRAM

Meru Iași vă invită să vizionați în fiecare lună, câte un film documentar, după următorul program:

  • 25.07.2017 Turism!
  • 08.08.2017 Expirat
  • 22.08.2017 Cambridge
  • 05.09.2017 FC Roma
  • 03.10.2017 Regina Tăcerii
  • 14.11.2017 Doar o răsuflare

ORGANIZATOR LOCAL: Clubul Creatorilor Iași. ORGANIZATOR NAŢIONAL: Asociația One World Romania. ONLINE:  oneworld.ro | kinedok.net. PARTENERI: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Eclipse Film (Ungaria), ReStart (Croația), Krakow Film Foundation (Polonia), Bergen International Film Festival ( Norvegia), Activist 8 (Bulgaria). CU SPRIJINUL: Programul Europa Creativă al Uniunii Europene.

INFO

Meru Iasi

Bd. Carol I,nr. 3, Casa cu pasaj, Et. 1

E-mail: meru.contact@gmail.com

www.facebook.com/MeruIasi

PE ACEEASI TEMA:

Sport, lectură și film la Biblioteca Județeană Iași

Clubul Cinefililor va invita la film: “Love & Anarchy”, regizat de LINA WERTMULLER

Andreas Fogarasi – “Vasarely Go Home” la tranzit.ro Iasi

4yM – Documentary Mondays #Modul în care ne construim orașele

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Discuţie despre lucrarea ”Banner” (de Dan Acostioaei) cu Dan Acostioaei şi Nebojša Milikić, moderată de către Vahida Ramujkić.

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Scrie un comentariu: