Jurjak lansează astăzi clipul său de debut

Jurjak---Soapte-(artwork)

Un nou proiect inedit îşi face apariţia pe piaţa muzicală din România: Jurjak lansează astăzi(20 iulie 2015, n.r.) clipul său de debut pentru piesa “Şoapte”!

Muzica şi versurile piesei “Şoapte” sunt semnate de Jurjak, iar videoclipul a fost regizat de Hypno. Stilul muzical abordat de Jurjak este electro-blues, iar artistul lucrează deja la primul său album care va avea 12 piese, atât în limba română, cât şi în engleză.

După nopţi în care m-am jucat de-a muzica, m-am trezit cu multe idei de piese care acum se vor transforma într-un album numit Lemon BLUEs – dominat de un sound electro cu influenţe de blues-psychedelic”, explică tânărul artist, care acum lucrează cu Daniel Olteanu şi Vladimir Pochorschi pentru forma finală a materialului discografic.

Mai mult decât atât, Jurjak va susţine alături de cei doi muzicieni şi concerte live, cu Vladimir la chitară şi Daniel la tobe.

Jurjak a absolvit Facultatea de Drept şi Facultatea de Arte (specializarea Regie de film şi televiziune). În anul II al Facultăţii de Drept a realizat că este din ce in ce mai interesat de zona artistică.

Totul a început în 2005, când m-am apucat să bat toba alături de K-gula şi Confusion, prima trupă de hip hop live din România. Am absolvit Dreptul însă mi-am dat seama că nu aş putea să practic această profesie pentru că nu mi se potriveşte. În urma unei călătorii peste Ocean, am citit multă poezie şi am început să scriu versuri. Aşa mi-am descoperit latura creativă şi am decis să mă înscriu la Facultatea de film. Având ritmul în sânge şi ureche muzicală, cu o chitară, o clapă şi câteva noţiuni de teorie muzicală, am început să-mi transform gândurile în sunete”, povesteşte Jurjak primii săi paşi în muzică.

Primul single semnat Jurjak – ŞOAPTE – este disponibil ACUM, in exclusivitate, pe Deezer.

INFO

Jurjak

www.facebook.com/jurjakcom

Universal Music Romania

E-mail: office@umusic.ro

www.facebook.com/umusicro

www.umusic.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: