JCI Iasi va invita la Business Networking Event, ediția a 12-a

bne-2016

JCI Iași vă invită joi, 7 aprilie 2016, ora 17:00, la evenimentul de networking “Business Networking Event”. Ediția de anul acesta a BNE este cea de-a 12-a organizată de JCI Iași și anunță 3 invitați în calitate de speakeri, toți 3 personalități din mediul de business.

Iată care sunt cei 3:

Marius Alexa este CEO al companiei de media Arhipelago. Pe parcursul timpului, Marius a îmbrăcat mai multe haine din punct de vedere professional, printre care: întreprinzator, manager, trainer, profesor universitar, speaker, lider politic, lider ONG și, nu în ultimul rand, organizator de conferințe de afaceri.

Péter Barta este CEO al Fundației Post Privatizare și Strategy consultant Google în cadrul programului Google Partners. Cu peste 14 ani de experiență în management, atât în sectorul profit, cât și cel non-profit, a fost implicat în managementul a numeroase proiecte naționale și internaționale, a evaluat proiecte în valoare totală de peste 1 mil. Dolari și a asistat la implementarea acestora. A fost colaborator al unor instituţii precum Consiliul Europei, în cadrul cărora a derulat misiuni de monitorizare în ţări precum Mexic, Palestina, ţările scandinave, Rusia sau Macedonia.

Răzvan Gîrmacea este CEO al Monitor Backlinks. Tânăr, ieșean, Răzvan este un om tehnic cu orientare spre business. Este câștigător a numeroase concursuri de startup-uri și antreprenor cu un exit de succes la activ.

De ce să participi la eveniment?

  • Aceasta este cea de-a 12a ediție de B.N.E. organizată de JCI Iași. Ai certitudinea că investești într-un eveniment de calitate, care îți oferă exact ceea ce cauți;
  • Îți poți promova afacerea către cel puțin 60 de persoane cu care vei relaționa direct;
  • Poți identifica soluții pentru creșterea/dezvoltarea afacerii tale;
  • Cunoști posibili parteneri, clienți, furnizori;
  • Inițiezi noi relații de parteneriat și/sau comerciale;
  • Faci schimb de idei, resurse, informații;
  • Identifici noi oportunități de afaceri și noi piețe.

Junior Chamber International (JCI), este un ONG internațional pentru tinerii lideri și antreprenori. Business Networking Event (BNE) este un eveniment care adună profesioniști din mai multe domenii şi le oferă posibilitatea de a identifica noi oportunități și parteneri de viitor. În cadrul Business 1 la 1 participanții pot schimba cărți de vizită pentru a găsi parteneri de viitor, pot socializa și obține informaţii foarte valoroase de la speakerii noştri.

Ediţiile BNE de până acum au adunat mai mult de 550 de participanţi antreprenori, 40 de parteneri, 12 speakeri cu renume naţional şi internaţional. Acest eveniment este cel mai bun loc pentru promovarea afacerii în faţa potenţialilor clienţi, parteneri sau contractori, pentru a ajuta la creșterea vânzărilor şi dezvoltarea companiei.

Evenimentul va avea loc la  Grand Hotel Traian Iași, sala Eminescu, începand cu ora 17:00.

INSCRIERE

Taxa de participare este în valoare de 75 lei (pentru înscrieri în perioada 12 februarie-31 martie) sau 90 lei (pentru înscrieri în perioada 1 aprilie-7 aprilie). Înscrierile se pot face direct pe site-ul BNE sau completând formularul disponibil la următorul link: goo.gl/forms/eYDu4HVU4X

INFO

JCI Iasi

bne.jciiasi.ro

PE ACEEASI TEMA:

Hai să fim #ctitoridefaptebune, pe 16 noiembrie, la Congress Hall

Conferinta Pediatru.ro – “Actualități în practica pediatrică”

Conferința ”Împreună susținem alăptarea”

Seratele Procopiu la Palat: „Restaurarea – Știință și Artă”

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Oratoriul de Craciun, de J.S. Bach

LGBTea o’clock at Meru!

Banca pentru lectura – expozitie concept la Ateneu

PLM – Stand Up Comedy cu Mocanu, Sergiu si Victor la Club Tribo

Scrie un comentariu: