Invitatie la teatru si voie buna in Iasi

E sfarsit de primavara si pentru a primi vara cu  zambetul pe buze un grup de liceeni invita toti iesenii iubitori de teatru la un week-end cultural.

Proiectul se va desfasura pe perioada a doua zile. Prima zi va fi pe data de 28 mai unde se vor sustine doua piese de teatru la Casa de Cultura a Municipiului Iasi “Mihai Ursachi”,ora 15.00. Pe 29 mai ,ora 15.00, pe strada Alexandru Lapusneanu publicul va putea viziona trei monologuri.

Organizatorii vor sa diversifice viata cotidiana a iesenilor printr-o serie de jocuri,urmate de cateva piese de teatru.Va fi pantomima, un joc ce va pune la incercare imaginatia trecatorilor, caci spectacolul se va desfasura pe strada. Cei mai buni ieseni vor putea castiga premii cu conditia sa se distreze si sa se lase prinsi de joc. Proiectul numit “Strada ca o scena” are la baza ideea promovarii artei teatrale ca modalitate de stimulare a civismului activ si influentare a atitudinilor si a mentalitatii la nivel de  comunitate.

Piesele de teatru vor fi sustinute de liceeni, elevi din clasele primare, cat si de studenti.

Piesa de teatru numita „OMG,bunico!…” dupa  Nicoleta Ionescu, va fi interpretata de Elisa Citea si Catalina Ipate, eleve ale Colegiului  National “Mihai Eminescu”, de asemenea cele doua liceene vor sustine alaturi de George Cocos, student la Universitatea de Arte „George Enescu” , monologurile de pe strada Alexandru Lapusneanu.

Monologurile sunt „Telefonul” de Vladimir Helmis,”Omul care vorbeste in soapta” de Matei Visniec si “Omul cel bun din Siciuan” dupa Bertolt Brecht  si pun in valoare tipologiile de situatii si oameni de care auzim des sau de care ne lovim la orice pas.

Elevii de clasa a IV a de la Scoala „George Calinescu” Iasi vor interpreta sub indrumarea doamnei invatatoare Mariana Rusu, doua piese de teatru, “D-l Goe” si “Vizita” dupa I.L.Caragiale.

Organizatorii proiectului sunt echipa Catharsis ce si-au propus sa schimbe “rutina” strazilor din Iasi pentru cateva zile.

Scopul proiectului este promovarea unui nou mod de percepere a teatrului, ca forma de arta, cat si a tinerelor talente. Un teatru, unde orasul este scena si publicul poate deveni actor.  Este o altfel de conversatie cu lumea si un alt mod de a-i privi pe ceilalti.  “Proiect finantat prin programul YouthBank Iasi, un program al Fundatiei Comunitare Iasi. Programul YouthBank este coordonat la nivel national de Asociatia pentru Relatii Comunitare in parteneriat cu BRD – Groupe Société Générale.”

 

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Smiley la Tiki Village

Call me on my Shellphone! @Fratelli Iasi

Sibiu Jazz Festival Competition 2017. Inscrieri

8000 likes #danceparty @Legend

Scrie un comentariu: