Întreprinderea socială REDU – un an de existență

redesigned REDU 1

În aprilie 2016 întreprinderea socială REDU din Iași și-a încheiat perioada de activitate finanțată de către Guvernul Norvegiei prin Granturile Norvegiene 2009 – 2014, în cadrul domeniului de finanțare Inovare Verde în Industria din România.

REDU recondiționează haine, redă viață textilelor și creează noi produse din materiale colectate, care altfel ar fi aruncate și ar amplifica impactul negativ asupra mediului înconjurător. Ideea proiectului a început să fie aplicată încă din septembrie 2014, urmând ca în aprilie 2015 să fie deschis un magazin fizic, dar și online, în care sunt expuse creațiile atelierului.

Întreprinderea integrează în misiunea ei cele 3 dimensiuni ale dezvoltării durabile: mediul, societatea și economia, dovedind că relațiile dintre ele pot fi armonizate și guvernate de principii solide, astfel încât să se poată contribui la crearea unei comunități care este ecologic sustenabilă, social echitabilă și facilitează un comerț etic. REDU a implicat peste 1500 de oameni care au donat materiale și au participat la evenimente publice precum bazaruri solidare, ateliere creative, evenimente conviviale sau proiecții de filme care au fost organizate cu scopul conștientizării costurilor ascunse ale industriei modei, încurajării populației către un consum responsabil și manifestării solidarității în comunitate. De asemenea, o cantitate semnificativă din hainele primite au fost donate către grupuri defavorizate social.

redesigned REDU 2

 

Peste 3 tone de materiale au fost strânse prin intermediul celor 10 centre de colectare din Iași, din care s-au produs 1000 de articole noi și au atras peste 500 de clienți. Fiecare tonă de material textil refolosită reduce degajarea a 20 de tone de CO2 în atmosferă. Astfel, REDU a prevenit eliminarea a 60 de tone de CO2, cantitate care ar fi absorbită într-un an de o pădure de 75.000 de copaci.

REDU este prima întreprindere socială din România care realizează produse noi din textile și accesorii donate, dar și din resturile de materiale oferite de către fabrici și ateliere locale. Este, de asemenea, prima inițiativă din Iași prin care se colectează materiale vechi și folosite din comunitate cu scopul reutilizării lor.
În calitate de afacere socială, veniturile realizate nu vor fi niciodată utilizate în scopurile personale ale fondatorilor, ci vor fi investite în dezvoltarea ideii care acționează pentru o cauză comună: reducerea deșeurilor textile care impactează negativ mediul.

Cu ocazia împlinirii unui an de existență, echipa a lansat în cadrul unui eveniment public o a treia colecție de haine și accesorii redesigned, creată de către slow fashion designer-ul Lisbeth Lovbak Berg.

redesigned REDU 3

Finalizarea colaborării cu Granturile Norvegiene a fost marcată și prin prezența la Iași a ambasadorului Norvegiei, doamna Tove Bruvik Westberg, care a vizitat spațiile REDU (atelierul și magazinul), a cunoscut echipa întreagă și și-a manifestat încurajările față de proiect:

Aș vrea să felicit organizația pentru realizările privind procesele de colectare, reciclare, reutilizare, educare și că se asigură de existența unei dezvoltări durabile în România. Mi-au plăcut produsele REDU și îmi doresc foarte mult pe viitor să mă întorc pentru a vedea impactul pozitiv pe care întreprinderea îl va avea în Iași.

 

REDU își va continua activitatea de colectare a materialelor textile și de transformare a lor în produse noi. Cei interesați să contribuie la dezvoltarea proiectului pot dona haine, accesorii sau să devină voluntari. Pentru mai multe informații pot contacta echipa pe adresa contact@redu.org.ro.

INFO

REDU

Str. Petru Rareș, nr. 6 (vis-a-vis de hotel Majestic) Iasi

E-mail: contact@redu.org.ro

Web: www.maibine.eu

FB: www.facebook.com/redu.org

PE ACEEASI TEMA:

Concert Vama la aniversarea CCS 60

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Tapinarii si Fara Zahar @La Baza

The Kryptonite Sparks + Outstorm @Underground Pub

Seara lunga a filmelor scurte la Casa Ursachi

Weekend cu jazz la Cafe Society

Scrie un comentariu: