Intimitate: expozitie de pictura, desen si sculptura, 3-28 februarie

În perioada 3-28 februarie 2014, Galeriile Fundatiei Regale ale Bibliotecii Centrale Universitare din Iasi vă invită să  vizionati expozitia de pictură, desen si sculptură – Intimitate.

Pornind de la ideea că avem de-a face cu o dimensiune esentială a fiintei umane, putem considera că intimitatea defineste ceea ce este aparte si unic în noi. Expunerea unor subiecte care analizează substanta noastră adâncă are loc pe fondul negocierii permanente între interioritatea strict personală si spatiul comun/locurile comune, între ceea ce poate fi adus la iveală din profunzime si ceea ce se cere cercetat  ori criticat din zona generalitătilor, dar care prezintă aspecte semnificative.

Intimitatea fiecăruia are valoare publică în măsura în care interactionăm cu ceilalti,  întrucât în asemenea momente ne exprimăm într-o măsură mai mare sau mai mică, iar aici aflăm capătul comunitătii: în împărtăsire a gândurilor si a emotiilor. Atunci când vorbim despre un grup de artisti care expun împreună, tema aceasta nu poate fi altceva decât experientă lăuntrică, una destăinuită, dintr-o perspectivă auctorială multiplă, dar cât se poate de  particulară si, prin urmare, subiectivă.

Expun: Eugen Alupopanu, Marinela Botez, Smaranda Bostan, Radu Carnariu, George Cernat, Claudiu Ciobanu, Oana Ciobotaru, Adrian Crîsmaru, Ciprian Croitoru, stefan Coman, Andreea Dascălu, Alexandra Narcisa Floarea, Maria Gheorghită-Vornicu, Rodica Grosu, Petronela Iacob, Titus Ivan, Andreea Macovei, Andrei Morteci, Ana Maria Negară, Florin Petrachi, Ioan Pricop, Valeriu Stăncescu.

Vernisajul  va avea loc luni, 3 februarie, ora 17.00. Prezintă criticul de artă Petru Bejan

INFO

Galeriile Fundatiei Regale ale Bibliotecii Centrale Universitare din Iasi

www.bcu-iasi.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Cozy Poetry Night @Acaju

174 BPM @Hala FiX

Gilly Barbu Acoustic Concert @TIMES

Seara de Stand Up Comedy @TIMES

Scrie un comentariu: