INTERVIU / “BookLand vine acolo unde oamenii sunt deja”

Caravana BookLand isi va deschide portile joi, 1 noiembrie, in Centrul Comercial Iullius Mall din Iasi, unde va ramane pana la sfarsitul saptamanii: duminica, 11 noiembrie. Ineditul targ urban de carte BookLand te asteapta la mall, la tine in oras, cu o multime de surprize, oferte speciale, tombole si promotii, la playlistul de peste 9000 de titluri de carte, muzica, film si jocuri, de la cele peste 70 de edituri participante, pe care il are pregatit.

In preziua deschiderii, IasiFun a stat de vorba cu Sorin Lucaci, Marketing Coordinator BookLand, cel care insoteste caravana in calatoria sa prin tara si care isi petrece cea mai mare parte din an pe ”drumul cartii”.

Sorin Lucaci, Marketing Coordinator BookLand

Reporter IasiFun: Cum, si cand a luat nastere Caravana BookLand?

Sorin Lucaci: BookLand a luat naştere in anul 2011, ca o alternativă viabila la târgurile de carte existente deja pe piaţa românească, iar in 2012 se pozitioneaza drept cel mai de anvergura proiect de acest gen, atat din punctul de vedere al acoperirii geografice, cat si al duratei. Suntem prezenti anul acesta in 39 oraseam pornit la drum pe 6 Martie la Giurgiu si ne oprim abia pe 24 Decembrie 2012 la Bucuresti – iar in fiecare oras poposim cate 6 zile, cu mici exceptii, in Bucuresti, Constanta si Suceava am stat doua saptamani. O saptamana si jumatate vom sta si la Iasi.

Este un concept unic in Romania: targ urban de carte, organizat in centrele comerciale din marile orase.

Coborand cartea din turnul de fildes, motto-ul dupa care se ghideaza este: „BookLand vine acolo unde oamenii sunt deja. Nu-i cheama, ci ii urmeaza!”

Reporter IasiFun: Ce reprezinta in esenta acest targ de carte?

S.L.:BookLand este un targ inedit, atipic, neconvenţional, un târg pe care, vreau să cred, şi l-au dorit mulţi români. Este o caravană care străbate 39 de oraşe ale ţării, timp de 42 de saptamani şi care suplineşte atat absenta celorlalte targuri de profil, cat si  lipsa fizica a librariilor din ţară, multe desfiinţate sau intrate în insolvenţă în ultimii ani, atât din cauza crizei, cât şi din cauza scăderii apetitului românilor pentru lectură. Din acest motiv am creat şi o librarie online (www.book-land.ro) care să rămână conectată în permanenţă la nevoia iubitorilor de carte, din fiecare oras al tarii. Cititorii isi pot comanda titlurile dorite si prin intermediul acestei librarii virtuale.

Reporter IasiFun: Este al doilea an de caravană, de periplu prin toată ţara. Ce aduce inedit şi atractiv acest târg în comparaţie cu celelalte (Gaudeamus, Bookfest etc.), dar şi în raport cu librăriile? Care îi sunt obiectivele principale?

S.L.: În plus faţă de celelalte târguri aducem tocmai această noutate, faptul că încercăm să acoperim o mare suprafaţă din teritoriul ţării, să-i urmăm pe toţi iubitorii de carte, oriunde s-ar afla. Traseul generos al Caravanei şi evenimentele organizate în cadrul târgului, zic eu, fac diferenţa. Caravana BookLand organizeaza in fiecare oras unde poposeste, multe evenimente artistice si culturale: lecturi publice cu scriitori locali, expozitii de pictura si sculptura, momente artistice realizate de copiii de la Scolile Populare de arta, de la Palatul Copiilor, de elevi de la liceele de arta, tineri actori de la teatrele de papusi, etc. Iar în raport cu librăriile existente, încercăm prin calitatea si diversitatea titlurilor prezentate să facem această diferenţă.

Pe parcursul Caravanei BookLand prin ţară, am avut ocazia de a cunoaşte oameni minunaţi, dornici să ne ajute în demersul nostru cultural de mediatizare şi promovare a cărţii. Poeţi, prozatori, critici literari, pictori, preşedinţi de filiale ale Uniunii Scriitorilor sau Artiştilor Plastici din România. As enumera cativa din Moldova, atat de draga mie: Carmen Veronica Steiciuc, un extraordinar organizator de evenimente culturale si festivaluri literare, Gheorghe Neagu de la Oglinda literara din Focsani, Lucian Manailescu de la Buzau, Constantin Marafet din Rm. Sarat, organizatorul Festivalului de creatie literara ”Titel Constantinescu”, si multi altii. Sunt convins ca la Iasi, capitala culturala a Moldovei, cu atat mai mult vom gasi deschidere si receptivitate catre evenimentele cu caracter cultural. Suntem in discutii cu Palatul Copiilor din Iasi si Scoala Populara de Arta „Titel Popovici”.

Reporter IasiFun: Cum vi se pare piata de carte din Romania? Cum se descurca editurile in aceste vremuri de restriste?

S.L: Piata de carte din Romania este insuficient structurata si valorificata. Este o piata cu potential, in continua miscare, editurile fac eforturi disperate pentru a-si conserva resursele si portofoliul de titluri, pentru a trece cu bine peste aceasta perioada foarte dificila din punct de vedere financiar. Din pacate industria cartii din Romania nu este la fel de profitabila ca cea din tarile dezvoltate: Germania, Franta, Anglia. Iar criza financiara a atins fara doar si poate si domeniul cartii. Putem spune cu siguranta ca piata de carte din Romania este in declin, si asta se reflecta si in activitatea targurilor de profil.

Reporter IasiFun: În ce oraşe aţi avut cele mai bune vânzări, cel mai mare succes?

S.L.: Cel mai mare succes, de departe, l-a reprezentat Braşovul. Într-adevăr este un oraş turistic şi asta s-a văzut în numărul foarte mare de vizitatori care au strabatut Piata Sfatului. După Brasov, aş putea să menţionez într-un fel de top, Timişoara, Bucureşti, Cluj, Constanţa. Asta pana acum. S-ar putea ca Iasiul sa rastoarne acest clasament provizoriu. Si ne dorim acest lucru.

Reporter IasiFun: Sânt extrem de binevenite evenimentele adiacente târgului de carte: dezbateri culturale, lecturi publice, spectacole de dans si muzica, ş.a.m.d.Cam câte acţiuni de acest fel au loc într-o stagiune BookLand?

S.L.: Nu am reuşit să le număram, mai ales că nu am închis stagiunea 2012, dar cred că de ordinul miilor.

Reporter IasiFun: Ce asteptari aveti de la publicul cititor din Iasi?

S.L.: Avem asteptari foarte mari de la publicul cititor iesean, pentru ca il consideram un public cultivat si cu aplecare catre lectura, si cum se spune in fotbal, „speram sa facem o figura frumoasa”, sa satisfacem dorinta de cultura si, implicit de lectura a iesenilor, speram sa nu-i dezamagim. Venim cu peste 9000 de titluri de la peste 70 de edituri, deci o oferta consistenta de carte, muzica, film si jocuri. Ii asteptam pe booklanderii ieseni la Iulius Mall, de joi, 1 noiembrie, pana duminica, 11 noiembrie, cu promotii, concursuri, evenimente culturale si momente artistice,  si multe alte surprize.

 

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Copii, gatim de Halloween?

Bazar bipolar @Acaju

Glow in the dark Party @Coopers Club

Trei workshop-uri pentru un debut perfect la facultate

Scrie un comentariu: