Intamplare culturala la Palat

Sâmbătă, 4 noiembrie 2017, ora 11, la Palatul Memorial „Al.I.Cuza” din Ruginoasa, jud.Iaşi, vă aşteptăm la o întâlnire cu prof. Petronela Angheluţă, care vă invită la lansarea volumului “Gânduri… din cronici”, apărut sub egida Asociaţiei “Universul Prieteniei” Iaşi.

Volumul va fi prezentat de scriitorul Mihai Batog Bujeniţă (membru USR-Fil. Iaşi), iar invitat de onoare este poetul Horia Zilieru (membru USR-Bucureşti, membru PEN Club).

Recitalul de poezie, prezentat de Ina Paladi, artistă la Teatrul “LUX ART” Iaşi, momentul folcloric susţinut de tânăra (10 ani), dar talentata solistă Petruţa Sacară din comuna Ruginoasa şi fragmentul de teatru interpretat de Mălina Balcan şi Florin Gorgos, elevi la Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă” Iaşi, vor completa întâmplarea culturală de la Palatul Ruginoasa.
Evenimentul va fi moderat de Rodica Rodean-preşedinta Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi, iar gazda va fi drd. Simona Ionescu-director la Palatul Ruginoasa.

« Gânduri… din cronici », opiniile, notele de lectură pe care Petronela Angheluţă le aşterne, cu temeinicie, în această carte, sunt rodul lecturilor, dar şi al dorinţei de a-şi exprima sentimentele asupra unor cărţi pe care le-a parcurs… Spiritul critic de care dă dovadă autoarea este un bun argument şi un îndemn spre lectură, şi a cărţii « Gânduri… din cronici », dar şi a cărţilor comentate.

Organizator: Asociaţia „ Universul Prieteniei” Iaşi, în parteneriat cu Complexul Muzeal Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi-Palatul Memorial „Al.I.Cuza” Ruginoasa şi Teatrul „Studio Lux Art” Iaşi.

INFO

Asociaţia “Universul Prieteniei”

Telefon: (004)0743571614

E-mail: universulprieteniei@yahoo.com

www.universulprieteniei.org

PE ACEEASI TEMA:

Lansare de carte: Carol al II-lea

Lansare carte, “Minte, Limbaj, Emotie”- Bogdan Bruma

Intalnire cu autoarea Vasilica Balaita si lansare de carte la Casa Cartii

Lansarea la Iași a romanului „Portocalele verzi”

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Festivalul “Namaste India” la Iaşi

Festivalul Științelor si Experimentelor

5 Ani Irezistibili de Leonidas Iași

Expoziție de GRAVURĂ și DESEN la Galeria Dana / ATENA-ELENA SIMIONESCU

Scrie un comentariu: