Întâlniri cu Lucian Boia, în Polonia

coperta-cartii

La începutul acestei luni, la editura prestigiosului Centru Internațional pentru Cultură de la Cracovia a fost publicat un volum dublu, conținând scrierile ”De ce este România altfel?” și ”România, ţară de frontieră a Europei”, semnate de Lucian Boia. La invitația Institutului Cultural Român de la Varșovia și a Centrului Internațional pentru Cultură, istoricul român va fi prezent în Polonia, în perioada 26-29 aprilie,  pentru un turneu de promovare a cărții în trei orașe: Cracovia, Katowice și Varșovia.

În data de 26 aprilie, Lucian Boia va fi oaspetele Centrului Internațional pentru Cultură, unde va dialoga cu Łukasz Galusek, directorul editurii Centrului și redactorul-șef al revistei trimestriale „Herito”, dedicate patrimoniului și culturii Europei Centrale. În 27 aprilie, istoricul român va întâlni publicul polonez la un eveniment găzduit de Biblioteca Sileziană din Katowice.

În 29 aprilie, societatea și istoria României vor ajunge în centrul atenției la Varșovia, unde Casa Întâlnirilor cu Istoria va fi scena de desfășurare a dialogului dintre Lucian Boia și Błażej Brzostek, un redutabil specialist în istoria României, autorul remarcabilului volum Paryże Innej Europy. Warszawa i Bukareszt, XIX i XX wiek (Parisurile Altei Europe. Varșovia și București, secolele al XIX-lea și al XX-lea, Editura W.A.B., 2015).

Autoarea versiunii poloneze a volumului ”De ce este România altfel?” este Joanna Kornaś-Warwas, unul dintre cei mai activi traducători din literatura română. Recenta publicație este cea de-a doua traducere în limba polonă din lucrările lui Lucian Boia, după ”Istorie și mit în conștiința românească”, volum apărut în 2003.

INFO

Institutul Cultural Român de la Varșovia

ul. Chopina 10, 00-559 Warszawa

E-mail: warszawa@icr.ro

Web: icr.ro/warszawa/

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: