Înscrierile la CNSC continuă!

storyscaping

Înscrierile continuă pentru cea de-a 12-a ediţie a Congresului Naţional al Studenţilor la Comunicare (CNSC), un proiect organizat de PRIME România, cu tema Storyscaping, ce va avea loc între 23 şi 24 aprilie 2015, la Universitatea Europei de Sud-Est Lumina (Şoseaua Colentina, 64b). Mai multe informații despre CNSC pot fi găsite pe site-ul cnsc.primeromania.ro.

Evenimentul este unul dedicat studenților pasionați de domeniul Comunicării, fiind structurat sub forma unor conferințe susținute de specialiști din agenții renumite. Informațiile vor fi completate cu studii de caz relevante. De asemenea, participanții vor avea ocazia să experimenteze cele prezentate în cadrul unor workshop-uri tematice.

Storyscapingul reprezintă un concept care se bazează pe crearea unei poveşti de brand şi utilizarea ei într-un marketing de tip 360 grade. Strategia implică crearea unor poveşti care sa îi aducă pe consumatori mai aproape de valorile brandului, cu care ei reuşesc în acest fel să interacţioneze şi să formeze o relaţie pe termen lung.

De-a lungul timpului, CNSC a abordat o serie de subiecte inedite și cu un grad de noutate ridicat în România. „Prin acest eveniment încercăm să aducem în fața studenților teme de actualitate, de la ediție la ediție, utile pentru dezvoltarea lor profesională și personală. Deși conceptul de Storyscaping există de mult timp în industria publicității, este abordat în cadrul unui eveniment de profil pentru prima oară, iar asta denotă esența CNSC-ului: dorința de a face mereu mai mult și de a le oferi participanților ocazia să descopere cele mai inovative concepte și strategii”, ne spune Miruna Anton, Project Manager CNSC.

Conferințele organizate au drept scop familiarizarea participanților cu tema, Congresul debutând cu o prezentare a conceptului de Storyscaping și cu detalii privind apariția și utilizarea acestuia în context românesc.

Pe parcurs, studenții vor afla mult mai multe, iar prezentarea studiilor de caz le va aduce în vedere aspectul practic al acestei tehnici utilizate de specialiștii în comunicare. Workshop-urile vor fi cadrul în care studenții, în funcție de opțiunea pe care au avut-o, vor interacționa cu invitații și vor putea să înțeleagă mai explicit partea aplicativă a storyscaping-ului.

INSCRIERE

Ca de fiecare dată, PRIME Iași  păstrează tradiția de a participa la CNSC, împreună cu studenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. De aceea, invitația către aceștia de a se înscrie rămâne în continuare deschisă. Înscrierile se fac pe adresa de e-mail: iasi.cnsc2015@yahoo.ro.

PRIME Iaşi este Asociaţia Studenţilor la Relaţii Publice şi Comunicare şi de aproape 9 ani realizează proiecte cu scopul de a facilita legătura dintre studenții de la specializarea Comunicare și Relații Publice și mediul business.  PRIME este singura asociaţie de relaţii publice şi comunicare din ţară. Experienţa PRIME înseamnă comunicare strategică, o echipa unită şi 18 ani de evenimente pentru studenţii pasionaţi de comunicare. Asociaţia studenţească PRIME are sediul central în Bucureşti şi două filiale naţionale, în Braşov şi Iaşi.

INFO

cnsc.primeromania.ro

www.primeiasi.ro

PE ACEEASI TEMA:

PR Tea de Iasi, editia XVII. Art and Marketing. It’s a match!

PR OUTLooK 2017

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Zilele Nordului 2017: Peste 8.000 de participanți din țară și străinătate, prezenți la festival

Seminar de parenting pentru copii fericiți și părinți liniștiți

Aventuri offroad cu ATV-uri Linhai

Cercetări arheologice sistematice la Scanteia, Iasi

Scrie un comentariu: