Înscrieri la Simpozionul Internațional ”Istorie, cultură, patrimoniu”

Visual Simpozion

Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” vă invită să participați la Simpozionul Internațional ”Istorie, cultură, patrimoniu”. Ediția a IX-a se va desfășura în perioada 17-18 iunie 2016, fiind organizată în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Iași.

Secţiunile simpozionului sunt:

  • I. Cultură şi civilizaţie românească în context european;
  • II. Conservarea și restaurarea valorilor de patrimoniu;
  • III. Muzeologie – pedagogie muzeală – relații cu publicul – politici culturale;
  • IV. Biblioteconomie – traductologie – istoria cărții.

Lucrările simpozionului vor fi prezentate în zilele de 17 și 18 iunie 2016, iar cele selectate de Comitetul Științific al Simpozionului vor fi publicate în „Anuarul Muzeului Național al Literaturii Române Iași”, nr. 9/2016.

INSCRIERE

Taxa de participare  este de 50 de lei, sumă care va acoperi costurile de organizare. Taxa va fi achitată în contul Asociației „Patrimoniu pentru comunitate” Iași (Cont: RO59BTRLRONCRT0227240301, deschis la Banca Transilvania, Filiala Iași). Organizatorii vor suporta cheltuielile de masă și cazare, iar cele pentru transport vor surveni participanților. Titlul comunicării, precum și datele privind afilierea instituțională se vor trimite la adresa ipruteanu82@gmail.com, până la data de 24 mai 2016.

Comitetul științific este format din: Dan Lungu (Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Președinte); Victor Spinei (Membru corespondent al Academiei Române), Elena Chiaburu (Biblioteca Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași), Rodica Dimitriu (Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași), Cécile Folschweiller (Departamentul Europa Centrală şi Orientală, INALCO, Paris, Franța), Dan Jumară (Muzeul Național al Literaturii Române Iași), Nicoleta Melniciuc (Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași) și Roberto Merlo (Facultatea de Litere și Filosofie, Universitatea din Torino, Italia).

În anul 2015, la Simpozionul Internațional Istorie, cultură, patrimoniu au fost înscrise peste 30 de lucrări al specialiștilor din România și Republica Moldova.

Echipa de organizare este formată Dan Jumară (coordonator), Iulian Pruteanu (secretar), Monica Salvan și Corina Mocanu-Irimiță

INFO

Muzeul Literaturii Romane Iasi

Str. V. Pogor 4

Web: www.muzeulliteraturiiiasi.ro

FB: www.facebook.com/muzeulliteraturiiromane.iasi

PE ACEEASI TEMA:

Simpozionul Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor” 2017

Simpozionul Internațional BICENTENAR KOGĂLNICEANU

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Expoziție aniversară de fotografie „Regele Mihai I – o poveste de viață”

Film românesc câștigător la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia

Happy Halloween @Oxford Pub

Concursul de desene originale inspirate din scrierile lui Ionel Teodoreanu

Scrie un comentariu: