Inscrie-te la Festivalul Internațional de Foarte Scurt Metraj Très Court

Coordonat de Institutul Francez din România și susținut de Orange, Festivalul Internațional de Foarte Scurt Metraj Très Court revine în forță în perioada 9–18 iunie 2017, fiind difuzat simultan în aproximativ 90 de oraşe de pe glob, dintre care în jur de 20 de oraşe în România.

Sub eticheta Around the Très Courts Romania, competiţia românească reunește filme foarte scurte realizate în România. Este o ocazie excelentă pentru cineaştii amatori sau profesionişti, studenţii la film şi arte vizuale sau pentru cei care au pur şi simplu o idee genială pe care doresc să o arate lumii întregi să îşi demonstreze talentul. Singura condiţie impusă este ca durata filmului să nu depăşească 3 minute. Toate genurile sunt acceptate: ficţiune, documentare, animaţie, filme realizate cu telefonul mobil. Participarea este gratuită.

În luna aprilie, un juriu format din specialişti ai audiovizualului, membri ai reţelei culturale francofone şi parteneri va selecţiona în jur de 20 de filme româneşti care vor alcătui selecţia Around the Très Courts Romania 2017. Aceasta va fi proiectată în perioada 9–18 iunie 2017, alături de selecţia internaţională, în aproximativ 20 de oraşe din ţară participante la festival. Larga difuzare a festivalului Très Court în România este cel mai bun motiv pentru a participa în competiţie: filmele româneşti ajung la peste 7000 de spectatori din oraşe mici şi mari din toată ţara.

Filmele româneşti selecţionate se vor întrece pentru:

  • Marele Premiu – decis de Juriul festivalului
  • Premiul publicului – decis de voturile spectatorilor de la fiecare proiecţie a Festivalului din România
  • Premiul OIF (Organizaţia Internaţională a Francofoniei) – decis de un juriu special
  • Premiul Casiopeea – decis de un juriu special

Marele Premiu și Premiul publicului constau în câte un trofeu și câte un smartphone 4G oferit de Orange.
Premiul OIF este decernat de Organizaţia Internaţională a Francofoniei care acordă două tablete și un premiu special în valoare de 250 € celui mai bun film românesc care utilizează limba franceză şi/sau care abordează una dintre temele: drepturile omului, pace şi democraţie, diversitate lingvistică şi culturală, dezvoltare solidară şi durabilă, educaţie şi formare

INSCRIERE

Cei care doresc să participe la competiţia românească sunt invitați să îşi depună personal creațiile cinematografice foarte scurte, însoţite de formularul de înscriere la Institutul Francez din România – direcţiile regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi sau Timişoara, până în data de 31 martie 2017. Filmele pot fi de asemenea trimise prin poștă (pe un DVD) pe adresa Institutului Francez Cluj-Napoca sau direct prin e-mail la adresa trescourt@institutfrancais.ro, însoţite de câte un formular de înscriere. Regulamentul şi fişa de înscriere în festival, precum şi alte detalii sunt disponibile pe site-ul Très Court: www.trescourt.com/ro, secţiunea Înscriere. Actualitățile festivalului se regăsesc și pe pagina Facebook: www.facebook.com/foartescurt/.

 

Anul acesta, Asociația Casiopeea se alătură Festivalului Très Court din România și oferă un premiu special în valoare de 1 000 RON celui mai bun film românesc care abordează tema solidarității și/sau a sănătății prin sport. Creată în 2010, Casiopeea este o asociație franco-română care organizează în fiecare an, la București, un cros de solidaritate în scopul susținerii femeilor cu cancer la sân.

INFO

www.trescourt.com/ro

www.facebook.com/foartescurt/

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: