Ingrediente uitate: Finger Food & Jam Session

Câte-n lume nu-s minunate și noi ori alegem să nu le vedem ori le-am uitat? Pornind cu-ntrebarea aceasta la drum, bucătarii #CUIB-ului s-au decis să deschidă cămara naturii și să se uite și pe rafturile acelea la care, fiecare dintre noi, nu ajungem, ori care-s prea jos, prea întunecate și nu ne mai complicăm să aruncăm o privire și pe-acolo.

Dânșii s-au apucat de câte-o lumânare și-un taburet și-au început să exploreze. După straturi de praf gros, pitit ca șoricelul lui Andrieș, unul dintre ei a găsit arpacașul, cum alții-l batjocoresc că-i bun doar pentru colivă, Robert l-a luat binișor și-a început să-și imagineze prin ce rețete-l poate așeza la loc de cinste și folos.

Încălecând pe-o șa, încheiem povestea și te invităm și pe tine joi, 30 mai 2019, de la ora 18:00 să te bucuri de mini-preparate cu și despre arpacaș, alături de acorduri muzicale spontane și bine așezate. Un Jam Session credem că e asezonarea sonoră perfectă pentru un astfel de eveniment care-o să te scoată din ale tale griji și-o să te-aducă-n ale tale stări de bine. Afli doar dacă vii. Cu prietenii musai.

Meniul este deja pregătit, dar ție îți spunem doar că vor fi aproximativ 6 feluri sărate și vreo 2 deserturi toate-n mini-porții să te poți bucura de fiecare-n parte.

REZERVARE

Ce-ar trebui să mai știi e că biletul este de 40 de lei, se va face la CUIB și te rugăm tare mult să te înscrii aici bit.ly/2X6m2n8 pentru a ști câte porții trebuie să pregătim. Evităm astfel risipa alimentară, iar tu nu rămâi cu stomăcelul gol. Cam atât.

INFO

CUIB – Centrul Urban de Initiative Bune

Adresa: Str. Gavriil Musicescu nr. 14

Webwww.incuib.ro

FB: www.facebook.com/laCUIB

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: