Infernul lui Gabriel, de Sylvain Reynard – Editura Trei

Enigmatic şi sexy, profesorul Gabriel Emerson este un foarte respectat specialist în Dante, în timpul zilei, şi un adept al plăcerilor lipsite de inhibiţii, în timpul nopţii. Se foloseşte de şarmul său pentru a-şi satisface orice capriciu, dar este torturat de un trecut întunecat şi măcinat de convingerea profundă că nu mai are nicio speranţă de mântuire.

Când fermecătoarea şi inocenta Julia Mitchell se înscrie la cursul său, atracţia pe care o simte faţă de ea nu numai că îi periclitează cariera, dar îl trimite într-o călătorie în care trecutul şi prezentul se ciocnesc.

Julia respira răsuflarea lui, simţind-o fierbinte şi umedă. El era aerul ei. Nu se putea opri din sărutat îndeajuns de mult pentru a respira cu adevărat şi începu s-o ia cu ameţeală. Ceea ce nu făcea decât să intensifice senzaţia pe care i-o trezeau buzele lui, aşa că nu încercă să se împotrivească. Se abandonă senzaţiei…

Infernul lui Gabriel este o poveste plină de pasiune a evadării omului din iadul personal, în încercarea de a dobândi imposibilul: izbăvirea şi dragostea.

DATE TEHNICE: Titlul original: Gabriel’s Inferno – This edition published by arrangement with the Berkley Publishing Group, a member of Penguin Group USA, a Penguin Random House Company; Limba originală: engleză; Traducere de: Mihaela Doagă; Anul apariţiei: 2014; Format: 130 x 200 mm, paperback cu clape; Nr. de pagini: 704; ISBN: 978-606-719-022-9; Pret: 46,55 lei

DESPRE AUTOR

Sylvain Reynard a fost semifinalist Goodreads Choice Awards la categoria Best Author în 2011 şi 2012. Romanul Infernul lui Gabriel a fost semifinalist la categoria Best Romance în 2011 în cadrul aceleiaşi competiţii. Trilogia din care face parte Infernul lui Gabriel figurează pe lista de bestselleruri New York Times şi USA Today. Sylvain Reynard mărturiseşte că e interesat de felul în care literatura ne poate ajuta să explorăm aspectele condiţiei umane — în special suferinţa, sexul, dragostea, credinţa şi izbăvirea.

INFO

Editura Trei

www.edituratrei.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Zilele Nordului 2017: Peste 8.000 de participanți din țară și străinătate, prezenți la festival

Seminar de parenting pentru copii fericiți și părinți liniștiți

Aventuri offroad cu ATV-uri Linhai

Cercetări arheologice sistematice la Scanteia, Iasi

Scrie un comentariu: