Încep înscrierile pentru ediția a VII-a (2021) a Atelierelor FILIT pentru traducători. Ediție online

 

 

casa-pogor-muzeul-literaturii-romane-iasi-foto-esti-din-iasi-daca

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) lansează apelul de înscriere în cadrul proiectului cultural Atelierele FILIT pentru traducători, o iniţiativă a Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi de a sprijini cooperarea culturală, promovarea patrimoniului și creaţia contemporană la nivel internaţional.

Prin intermediul acestui program, cincisprezece traducători din limba română într-o limbă străină vor beneficia anul acesta de un cadru de întâlnire şi comunicare profesională online.

Atelierele FILIT pentru traducători sunt organizate în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu şi se vor desfăşura în perioada 4 – 8 octombrie 2021, cu întâlniri zilnice online. Acestea includ mese rotunde consacrate traducerii literare și prelegeri cu invitați din mediul cultural-academic. O sesiune de lucru va fi aplicată pe traducerea textului eminescian.

Participanții au obligaţia de a traduce până pe 15 octombrie 2021 extrase din lucrările unui autor român la alegere și începutul nuvelei Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu, pentru care să acorde Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi şi Memorialului Ipoteşti drept neexclusiv de publicare. De asemenea, în momentul publicării traducerii, aceştia trebuie să menţioneze faptul că textul a fost tradus cu sprijinul Atelierelor FILIT pentru traducători. O atenţie sporită va fi acordată proiectelor legate de scriitorii din reţeaua muzeelor literare ieşene și de Memorialul Ipoteşti. Participanții vor beneficia de o sumă forfetară de 1.500 de lei.

INSCRIERE

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarea documentaţie în limba română:
• formular de înscriere, disponibil electronic pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro sau la cerere, pe paginile de Facebook a MNLR Iași sau FILIT şi la adresa de e-mail ateliereonline2021@gmail.com [copie muzeul.literaturii@gmail.com];
• numele proiectului, o scurtă descriere (max. 2000 de semne) și ceea ce vă motivează să participați la Atelierele pentru traducători online;
• curriculum vitae cu accent pe activitatea de traducere.
Perioada de înscriere este 1 – 20 septembrie 2021. Dosarele se vor transmite în format electronic la adresa ateliereonline2021@gmail.com [copie muzeul.literaturii@gmail.com], cu subiectul: „înscriere la Atelierele FILIT pentru traducători”. Evaluarea dosarelor se va realiza în perioada 21 – 29 septembrie 2021, iar rezultatele vor fi comunicate la data de 30 septembrie 2021. Persoană de contact: Daniela Ştefan (Iaşi, str. V. Alecsandri, nr. 6, 700054, tel.: +40 747.499.400)

INFO

www.filit-iasi.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Hikikomori | FITPTI 2021

Chiritza în carantină | FITPTI 2021

Întâlnire cu roboțelul Pepper | FITPTI 2021

Cuplul baroc | FITPTI 2021

Scrie un comentariu: