Încă trei zile de FITPT Iasi

 

Agenda FITPTI continuă cu spectacole susținute de companii din Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Croația, aflate pentru prima oară în România * evenimente în exclusivitate națională * comedie clasică în stil contemporan * “musical care nu e musical” * lansări de carte * dezbateri

Ediția a 8-a a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tînăr se află deja la jumătatea ei. Zilele de miercuri, 7 octombrie, joi, 8 octombrie și vineri, 9 octombrie, concentrează un număr de 23 de evenimente, unele, exclusivități naționale, precum, de pildă, spectacolul lectură cu piesa Rumoare în ape de Marco Martinelli, traducere Daniela Magiaru, un text scris cu cîțiva ani în urmă pe tema atît de actuală și atît de dureroasă a migrației refugiaților sirieni. În același context va fi lansat în premieră națională volumul care include și acest text, Dramaturgie italiană contemporană (Editura Teatru Azi, Fundația Camil Petrsecu).

La nivel de spectaole, vor juca pentru prima oară în România companiile Finger and Thumb Theatre din Marea Britanie (Minifabule, teatru de umbre), PoppenTheatre Koekla  din Olanda (coproducția Olanda-Rusia-Ucraina Bim, cîrtița cea mică), SAS Marionetas Portugalia, cu spectacolul nonverbal (ETC.),  și Teatrul Scena Gorica din Croația, cu Poveste nespusă.

Atelierul de improvizație susținut de Laurent Vincent, cu sprijinul Institutului Francez Iași, va avea loc joi și vineri și urmărește improvizația ca metodă de actorie.

Scapino 4Miercuri, de la ora 19, Teatrul Tineretului Piatra Neamț va prezenta o variantă actualizată a celebrei comedii a lui Molière, Vicleniile lui Scapino (regia Alexandru Mâzgăreanu). “Undeva, pe o plajă, unde este fieful tinerilor dezlănțuiți în distracție, Scapino și-a lăsat (în alt veac) pălăria țuguiată, costumul cu dungi verzi pe fond alb, sabia de lemn, masca și s-a îmbrăcat în pantaloni scurți. Dar spiritul lui de panglicar viclean, capabil să te vîndă într-o lingură de apă, a rămas același ca pe vremea lui Molière. Farsa a prins culoarea vremurilor noastre: cu trabant flower-power, investit cu inedite funcții de divertisment, cu doze de bere eliberîndu-și vulcanic conținutul în toiul petrecerilor pe plajă etc., dar spiritul ei a rămas același: zeflemisirea obtuzității, plăcerea enormă a celui considerat umil de a le juca puternicilor renghiuri teribile”, precizează producătorii.  De la ora 20, Teatrul Național Timișoara, prezent la Iași după mai bine de un deceniu, va juca spectacolul Paganini nu mai locuiește aici de Carmen Dominte.

History boys 1Ieșeanul Cezar Grumăzescu, absolvent al Colegiului Național “Mihai Eminescu”, care a activat în trupa de teatru școlar Mooz și a studiat apoi actorie la UNATC București, va putea fi urmărit în spectacolul Teatrului Excelsior București, History Boys, povești cu parfum de liceu de Allan Bennet, (joi, 8 oct, ora 19). Anarhia vîrstei, intrigile de cancelarie, relaţiile elevi-profesori sînt suprinse în această comedie de succes despre anii cei mai frumoşi ai vieții. Acţiunea se desfăşoară într-un tradiţional colegiu de băieţi din Nordul Angliei. Stilul de viaţă nonconformist al elevilor din clasa de istorie, care se pregătesc pentru intrarea la facultate, este dinamitat de ambiţiile directorului. Un spectacol de Vlad Cristache, cu Mihai Dinvale, Radu Iacoban, Daniela Ioniță-Marcu, Cristian Nicolae, George Albert Costea, Alexandru Ion, Cezar Grumăzescu, Gabriel Costin, Conrad Mericoffer, Dan Clucinschi, Alexandru Voicu, Radu Mateucă.

coperta tinarul artist bunaVolumul colectiv bilingv Tînărul artist de teatru. Istorii românești recente/The Young Theatre Artist. Recent Romanian Histories, coordonator teatrologul Oltița Cîntec, reunește studii, articole și inetrviuri semnate de Iulia Popovici, Ionuț Sociu, Cristina Rusiecki, Oana Cristea Grigorescu, Ioana Moldovan, Călin Ciobotari și Ramona Iacobuțe.  Lansarea va avea loc vineri, ora 12 și va constitui și punctul de pornire al unei dezbateri pe această temă, care a constituit focusul FITPTI 2015.  Volumul, editat de Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tînăr Iași, va fi lansat și la Piatra Neamț, pe 22 octombrie, și în Festivalul Național de Teatru, la București.

Festivalul se va încheia vineri seara, cu spectacolul Teatrului Național București, ActOrchestra, un proiect din programul 9G consacrat tinerilor artisti (cu Florin Calbajos, Petre Ancuța, Emilian Mârnea, regia: Horia Suru, costumele: Alina Herescu). Realizatorii îl prezintă astfel: “Nu este concert, nici teatru muzical, nici improvizație muzicală, nici exercițiu de actorie…dacă vrem să definim genul. Este doar un joc la care se rîde…serios, cu trei actori și încă 20 de parteneri…sau instrumente muzicale. Orchestra aceasta transformă concertul într-un spectacol de teatru, pentru că luptele de culise sunt mai spectaculoase decît spectacolul din scenă. Instrumentele o iau razna, iar artiștii devin o prelungire a sunetelor. O poveste plină de umor, cu trei personaje pornite pe (mereu) imprevizibilul drum al supremației pe scenă. Un concert împachetat într-o poveste veselă, sonoră, ritmată. Sunteți pregătiți pentru un maraton muzical și teatral de o oră, unde se trece cu viteza luminii de la Mozart la rock și la chansonete? Puneți-vă centurile de rezistență maximă pentru starea de rîs!”

Video mappingul realizat de artistul vizual Andrei Cozlac va închide ediția a 8-a a FITPTI consacrată “tînărului artist român”.

PE ACEEASI TEMA:

Teatrul Național Timișoara și Compania B. Valiente (Norvegia) prezinta ”SAY IT NOW!” / FITPTI 2017

Spectacolul “Fata babei și fata moșneagului”

Spectacolul „Capra cu trei iezi” la Teatrul Luceafărul/ Afis Iasi www.iasifun.ro

Spectacolul „Capra cu trei iezi”, la Teatrul Luceafărul

Spectacolul de teatru: ”D’ale lui Pacala” @Teatrul Luceafarul Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Jazz in Copou – Jam Session Night @Meru

Film la Meru: Plimbare sub clar de lună cu bunicul @Kinedok

Film la Meru: ”Hala Matache Măcelarul-O rană urbană adâncă”

Expoziţia de fotografie “În căutarea lui Ţepeş Voievodul”, Saint-Pierre-lès-Elbeuf, Franţa

Scrie un comentariu: