In Memoriam Academician Cristofor I. Simionescu (1920 – 2007)

Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează sâmbătă, 7 octombrie 2017, începând cu ora 12.00, în Sala „Ștefan Procopiu” a Palatului Culturii din Iași, manifestarea omagială IN MEMORIAM CRISTOFOR I. SIMIONESCU (1920 – 2007).

Organizat în parteneriat cu Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei Române, Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, şi consacrat comemorării a 10 de ani de la dispariția din viaţă a academicianului Cristofor I. Simionescu, evenimentul cultural face parte din suita manifestărilor omagiale dedicate marilor personalităţi care şi-au înscris cu cinste numele în istoria ştiinţei şi tehnicii din România.

Manifestarea omagială se va deschide cu mini-concertul de muzică clasică, în interpretarea Clarei Sofia Lupașcu (violoncel) și a lui Alexandru Plăcintă (pian), îndrumători prof. Florin Sandu și Roxana Ota – Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi.

Programul acestui eveniment va include evocări susținute de prof. dr. ing. Constanța Ibănescu, Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și dr.ing. Valeria Harabagiu – Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, urmate de vernisajul expoziției „Cristofor Simionescu – Cărți, documente și obiecte de referinţă biografică şi ştiinţifică” și de lansarea broșurii „Cristofor Simionescu (1920 – 2007). O viață, o operă, o personalitate”, autori: muzeografi Monica Nănescu și Oana Florescu.

INFO

Muzeul Stiintei si Tehnicii Iasi

Piata Stefan el Mare si Sfant 1

palatulculturii.ro

PE ACEEASI TEMA:

In memoriam Grigore Vieru, editia a XII-a

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Inspectoratul Școlar Județean Iași inițiază în premieră programul Școala ALTFEL, de acasă

Muzicanții din Bremen la Teatrul Național de Televiziune

KLM va continua să zboare în 57 de destinații din întreaga lume

Iulius Iasi lanseaza o platforma care permite donarea directa catre spitale

Scrie un comentariu: