Miercuri, 18 decembrie 2013, va avea loc un eveniment caritabil organizat de Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași în parteneriat cu Organizația Non-Guvernamentală C.O.N.TOUR și Fundația „Speranță și Solidaritate”.
Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 13:00 – 15:00, în sala de spectacol „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, unde 100 de copii ce provin din familii defavorizate se vor întâlni cu Moș Crăciun la Moș Ursachi.
Obiectivul acestui eveniment este de a organiza un set de activități strâns legate de Sărbătorile de Iarnă și de a-l aduce pe Moș Crăciun în inimile acestor copii. Cu ajutorul unor sponsorizări primite de la partenerii noștri în valoare de 100, 300 sau 500 de RON, dorim să achiziționăm cadouri pentru copii, cu speranța că îi vom face să uite greutățile zilei de ieri și îi vom determina să privească cu mai mult entuziasm spre ziua de mâine.
Necesitatea organizării unui eveniment de acest gen a venit ca reacție la anumite atitudini pesimiste întâlnite din ce în ce mai des: realizarea de către diferite organizații a unor programe similare dispersate fără a avea un caracter unitar, scăderea gradului de interes în a ajuta alte persoane, înțelegerea greșită a mesajului când vine vorba de crearea unui eveniment din acest registru, influența negativă a grupurilor care nu cunosc necesitatea organizării și promovării unui astfel de eveniment