Ieșenii sunt chemați la un nou protest împotriva tăierii teilor/ „Implică-tei! Revendică-ți orașul”

Implică-tei! Revendică-ți orașul/ Afis Iasul iubeste teii
Joi, 11 aprilie, între orele 18.00 – 19.00 ieșenii se vor aduna în Piaţa Unirii pentru a cere:

  • Replantarea teilor pe Bulevardul Ştefan cel Mare în termen de 30 de zile calendaristice de la data protestului (11 aprilie 2013);
  • Sancţionarea individuală a tuturor celor care se fac responsabili pentru tăierile ilegale de copaci;
  • Realizarea obligatorie de consultări publice pentru proiectele urbanistice majore (spre exemplu, proiectul pentru parcarea subterană din faţa Teatrului Naţional Iaşi);
  • O guvernare locală care să reprezinte interesele cetăţenilor prin decizii luate în mod transparent şi democratic, bazate pe studii întocmite de experţi independenţi şi făcute publice înainte de a fi implementate.

Dacă şi tu îţi doreşti aceste lucruri, te aşteptăm alături de noi.

Ieșenii sunt chemați la un nou protest în Piaţa Unirii împotriva tăierii teilor

Grupul „Iaşul iubeşte teii“ format din mai multe orga­nizaţii neguvernamentale va organiza la sfârşitul săptămânii un nou protest.

Acţiunea va avea loc joi, 11 aprilie, în Piaţa Unirii, de la ora 18. Scopul acestui protest este acelaşi ca pentru primele două manifestări organizate la începutul luniii februarie. Protestatarii vor să-i oblige pe edili să replanteze teii de pe bulevardul Ştefan cel Mare în termen de 30 de zile şi să sancţioneze individual, pe fiecare angajat al Primăriei care se face responsbil de înlocuirea teilor cu salcâmi japonezi. Aceş­tia au mai solicitat ca fiecare proiect de modernizare a oraşului să fie însoţit şi de studii de impact peisagistic şi urbanistic care apoi să fie publicat. „Având în vedere că decidenţii din cadrul Primăriei şi Con­si­liul Local, aleşi să reprezinte interesele ieşenilor, au ignorat voinţa societăţii civile şi au sfidat protestele cetăţenilor, solicităm realizarea şi mediatizarea obligatorie a consultărilor pu­blice pentru proiectele urbanistice majore (spre exemplu, pro­iectul pentru parcarea subterană din faţa Teatrului Naţional, proiectul de reamenajare a Parcului Copou) şi respectarea fidelă a planului de implementare“, au transmis organizatorii protestului.

Scan­dalul din jurul teilor de pe bulevardul Ştefan cel Mare a început acum două luni, atunci când muncitorii Primăriei au început să taie toţi copacii de-a lungul străzii pentru a-i înlocui cu salcâmi japonezi.

Oficialii Pri­măriei au oferit explicaţii în repetate rânduri care au vizat în special intenţiile de regândire urbanistică a întregii zone centrale, teii fiind înlocuiţi cu salcâmi japonezi pentru a pune în valoare clădirile istorice din zonă. Această iniţiativă a atras o mişcare de protest din partea multor ieşeni care consideră teii ca fiind un simbol al oraşului. Primăria a prezentat şi pro­iectele pentru modernizarea zo­nelor din jurul Teatrului Naţio­nal, de amenajare a parcării subterane din faţa insituţiei, dar şi de regenerare urbană a Pieţei Unirii şi a bulevardului Alexan­dru Lăpuşneanu, toate acestea fiind însoţite de reamenajarea vegetaţiei. Primăria a fost amendată cu 60.000 de lei pentru anumite nereguli constatate de Garda de Mediu. Munici­palitatea a contestat amenda şi între timp a plantat de-a lungul bulevardului zeci de salcâmi japonezi.

Sursă: www.ziaruldeiasi.ro; Gabriela TOMA

INFO

facebook.com/IasuliubesteTeii

Pagina evenimentului: facebook.com/events/363920623718221

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Expoziția „SFR Infinit” – în deschiderea Les Films de Cannes à Iași

Scrie un comentariu: