Ieşenii aleargă 21 de kilometri pentru copiii inteligenţi din familii defavorizate

Semimaratonul din Iaşi a ajuns la cea de-a treia ediţie, iar anul acesta se desfăşoară pe 23 aprilie, când sunt aşteptate mii de persoane să iasă la mişcare pentru două cauze nobile.

Organizat de Cluburile Rotary, Semimaratonul din Iaşi a oferit în cadrul ediţiei din 2016 peste 10 burse în valoare de 8000 euro pentru copiii inteligenţi din mediul rural prin Asociaţia ProRuralis, dar şi 4000 de euro către proiectul “Căsuţa cu cireşe” prin Asociaţia Salvaţi Copiii, care-şi propune să ajute copiii defavorizaţi din cartierul Dacia, Iaşi.

Despre noul eveniment, Alexandru Condurache, past president Rotary Club Copou, declară: “Un copil învaţă să alerge în primii ani de viaţă. Cu fiecare an pierdut, el va deveni un alergător mai puţin antrenat. Cred că la fel stau lucrurile şi în ce priveşte educaţia. Fiecare vârstă are învăţătura ei. Mai târziu, costurile vor fi mai mari şi garanţia reuşitei mult mai mică. Rotary şi Semimaraton Iaşi susţin în egală măsură, prin invitaţia la mişcare, accesul la educaţie şi excelenţă în universul şcolii”.

Împărţit în diferite tipuri de traseu, Semimaratonul se adresează tuturor categoriilor de vârstă, cel mai mic participant poate să aibă 6 ani, copiii având acces gratuit, iar taxele pentru adulţi pornesc de la 30 de lei până la 90, în funcţie de perioada de înscriere.

Înfiinţat în 2010, Rotary Club Iaşi Copou are ca misiune principală susţinerea proiectelor de valoare în comunitatea ieşeană, care investesc în creşterea calităţii în educaţie şi care promovează excelenţa şcolară.

Organizator: Clubul Rotary Iaşi Copou,Primăria Municipiului Iaşi şi Inspectoratul Scolar Judeţean. Sponsori: Gold – United Business Centers, RCS-RDS; Silver – Fitbit, Polirom Packaging, Mira Export, Heineken, Arcadia, Econt, Concept; Bronz – BMW, Coca Cola, Apa Vital, Mobilis, Eurotex Company. Parteneri media: DigiMobile, PRO FM, Ziarul de Iaşi, IasiFun şi Wink. Parteneri Caritabili: Rotary Iaşi, Rotary Iaşi 200, Rotary Iaşi Curtea Domneasca. Parteneri Instituţionali: Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, I.S.U.J Iaşi.

INFO

Semimaratonul Iaşi

www.semimaratoniasi.ro

www.facebook.com/semimaratoniasi

PE ACEEASI TEMA:

Calatorie in lumea muzicii @Aula BCU Iasi

”Umorul salveaza vieti” – eveniment caritabil

”Din inima pentru un alt viitor” – eveniment caritabil

Alin Vorniceanu va alerga timp de 24 de ore pentru o cauza caritabila

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Discuţie despre lucrarea ”Banner” (de Dan Acostioaei) cu Dan Acostioaei şi Nebojša Milikić, moderată de către Vahida Ramujkić.

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Scrie un comentariu: