Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău sprijină participarea sopranei Ana Maria Donose și a doi balerini ai Operei Naționale Iași, Vlad Mărculescu și Hoshino Kotomi la cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” – unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale organizate în Republica Moldova.
Evenimentul va avea loc la Teatrul Naţional de Operă şi Balet, în perioada 9-18 septembrie 2016.
Ediţia de anul acesta este organizată, sub egida Primului Ministru al Republicii Moldova Pavel Filip, de către Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și Uniunea Muzicienilor din Republica Moldova.
Programul va cuprinde 7 spectacole de o înaltă ținută artistică – 4 spectacole de operă și 3 de balet, cu participarea virtuozilor marilor scene din Italia, Spania, Polonia,Germania, Belarus, România, Rusia, Ucraina etc., precum și a artiștilor din Republica Moldova care au făcut o impresionantă carieră peste hotare.
La această ediție, Festivalul îi va avea ca invitați pe soliști de renume, cum ar fi Natalia Gavrilan, solista Teatrului de Operă „La Scala”; Ahmed Agadi, solistul Teatrului Mariinsky; Adrian Țâmpău, solistul Zurich OpernHaus; Pavlo Tolstoy, solistul Operei Naționale Poloneze, Vladislav Gorai și Oleg Zlakoman, teatrul de Operă din Odessa, Ucraina; Dinu Tamazlâcaru și Iana Salenko – prim soliști la StatsBallet Berlin Germania, Tatiana Anisimova, Teatrul de Operă din Kiev Ucraina; Olga Busuioc; Iliy Silchukov, Teatrul Bolshoy din Minsk, Belarus; Vlad Mărculescu, Kotomi Hoshino şi Ana Maria Donose de la Opera Națională Iași, România și dirijorii Alexandru Samoilă, Andriy Yurkevych, Alexei Baklan (Ucraina), Igor Dohovic (Slovacia), Manuel Busto (Spania), Dumitru Cârciumaru.
PROGRAM
- 9 septembrie
BĂRBIERUL DIN SEVILLA
operă în două acte de Gioachino Rossini - 10 septembrie
SPARTACUS
balet în două acte de Aram Haciaturian - 11 septembrie
TRAVIATA
operă în patru acte de Giuseppe Verdi - 13 septembrie
EVGHENI ONEGHIN
operă în trei acte de Piotr Ceaikovski - 14 septembrie
LACUL LEBEDELOR
balet în patru acte de Piotr Ceaikovski - 16 septembrie
GISELLE
balet în două acte de Adolphe Adam
TEATRUL „KYIV MODERN BALLET”
libretto, coregrafie, regie – RADU POKLITARU - 17 septembrie
TURANDOT
operă în trei acte de GIACOMO PUCCINI - 18 septembrie
CONCERT DE GALĂ
Muzică EUGEN DOGA
Începutul spectacolelor: orele 18:00
INFO
ICR Chisinau