Iaşul a dat startul Campionatului Naţional de Drift (GALERIE FOTO)

Adrenalină şi miros de cauciuc ars la startul Campionatului Naţional de Drift, desfăşurat în încinta Era Park din Iaşi.

drift iasi

Federaţia Română de Drift a organizat în perioada 13-14 aprilie, la Iaşi, prima etapă a Campionatului Naţional de Drift la care au luat startul 28 de drifteri, printre ei numărându-se debutanţi şi oaspeţi veniţi de peste oceane.

Deşi vremea mohorîtă a încercat să pună piedici evenimentului, profesionalismul şi pasiunea piloţilor au facut ca acest inconvenient să nu ia din entuziasmul participanţilor, veniţi la Era Park pentru un spectacol alcătuit din sunete de motor turat la maxim, scârţâit şi miros de anvelope arse şi să admire maşinile în care piloţii aveau să îşi demonstreze măiestria şi priceperea.

Câştigătorul acestei etape a fost Răzvan Frăţianu, vice-campion în exerciţiu care a intrat în concurs şi a reuşit să îşi asigure victoria cu ajutorul unui BMW M3 e36 Turbo. Această victorie a fost sărbătorită şi de cei prezenţi la eveniment din partea clubului “Bimmer Fans” care au profitat de ocazie pentru a-şi scoate din garaje şi parcări BMW-urile, dupa o iarnă prelungită.

BMW-urile celor din “Bimmer Fans” au adus un plus acestui start al Campionatului Naţional de Drift şi au facut deliciul celor aflaţi în Era Park, care nu au ratat şansa de a face o poză cu preferatele lor.

Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Drift, organizat de Federaţia Română de Drift va avea loc în Bucureşti, platforma Băneasa, în data de 13-14 mai.

Federaţia Română de Drift este unica federaţie naţională automobilistică de drift recunoscută de Guvernul României, prin Ministerul Tineretului şi Sportului şi are ca obiect organizarea, arbitrarea şi dezvoltarea practicării driftului în România.

AUTOR: NECULA TUDOR, Comunicare si Relatii Publice, An II, Grupa 4

GALERIE FOTO


INFO

www.frdrift.ro

bimmerfans.wordpress.com

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: