Iasi Cultural Trophy 2017

La sfârşitul acestei săptămâni fanii motorsportului işi dau întâlnire la Iaşi Cultural Trophy. Ajunsă la a treia ediţie, întrecerea are ca scop promovarea obiectivelor cultural-turistice ale oraşului, precum şi respectul în trafic.

Evenimentul iniţiat de XS Motorsport în colaborare cu Primăria Municipiului Iaşi, Primăria Comunei Dobrovăţ şi Compania Cotnari, se va derula vineri şi sâmbătă. Organizatorii au limitat la 50 numărul echipajelor ce pot fi înscrise la cele două probe, cea urbană și SuperSpeciala de la Râpa Galbenă.

Vineri, 16 iunie, de la ora 19.00, pe pietonalul Ştefan cel Mare va avea loc prezentarea oficială a participanţilor. Sâmbătă dimineaţa, echipajele vor lua startul, de la Palatul Culturii, în prima probă, care constă în parcurgerea unui traseu cu puncte de control la mai multe obiective cultural-turistice din oraş. La prânz, va avea loc a doua probă, chiar pe locul în care cei mai importanţi piloţi de raliuri din ţară işi dispută anual supremaţia în Campionatul Naţional de Raliuri, Râpa Galbenă. Acolo, cele 50 de echipaje vor avea de parcurs, contratimp, un traseu amenajat de organizatori. După SuperSpecială, toţi participanţii se vor încolona într-o paradă auto-moto, la care se vor alătura, în premieră, şi motocicliştii care vor veni la Iaşi cu prilejul evenimentului anual East Romanian Bike Week. Cu toţii se vor deplasa prin oraş către Dobrovăţ, unde vor vizita mănastirea cu acelaşi nume. Tot în zona respectivă, pe platou, va avea loc festivitatea de premiere, pe scena special amenajată la East Romanian Bike Week.

Iaşi Cultural Trophy vine cu câteva noutăţi la ediţia din acest an. Graţie parteneriatului cu organizatorii East Romanian Bike Week, am inclus şi secţiunea moto, astfel încât vom avea la start şi echipaje pe două roţi. Pe lângă cele două probe, un moment important va fi parada de sâmbătă, în jurul orei 13.00, când ieşenii vor putea vedea pe străzile oraşului peste 200 de autoturisme şi motociclete. De asemenea, am făcut eforturi ca fiecare participant să primească premii. Mulţumim tuturor partenerilor noştri, de la instituţii publice până la companiile care sunt alături de noi la evenimentele organizate anual de clubul nostru, ERA Ladies Trophy, Iaşi Cultural Trophy by Cotnari şi, desigur, Raliul Iaşului, cea mai bine organizată etapă din Campionatul Naţional în ultimii trei ani”, a declarat Claudiu Butucel, director de organizare al Iaşi Cultural Trophy.

INSCRIERE

Înscrierile la Iaşi Cultural Trophy 2017 se fac online, pe site-ul www.raliul-iasului.ro, la secţiunea dedicată evenimentului. Mai multe detalii privind regulamentul se găsesc atât pe site, cât şi pe pagina oficială de Facebook Iasi Cultural Trophy.

INFO

www.raliul-iasului.ro

www.facebook.com/iasiculturaltrophy

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Bucurie in Palatul Copiilor Iasi

Recrutori din toată Europa la târgul de joburi Careers in White din Iași

Recital de pian Andreas Iliuță

Concert JASSY JAZZ ORCHESTRA la Palatul Culturii

Scrie un comentariu: