Iaşi, Capitala Renaşterii Naţionale. PROGRAM

afis-general

Departamentul Centenar din cadrul Guvernului României, Banca Naţională a României şi Primăria Municipiului Iaşi organizează, în perioada 14-16 decembrie 2016, la Iaşi, o serie de manifestări reunite sub titlul ,,Iaşi, Capitala Renaşterii Naţionale”. Evenimentele sunt dedicate împlinirii unui secol de când Iaşul a devenit capitală de război şi au ca scop iniţierea unui proces de reevaluare a rolului istoric jucat de Moldova și de Iași în efortul comun de renaștere politică și militară a Statului Român.

Secretarul de Stat Florin-Daniel Şandru, coordonatorul Departamentului Centenar, Dănuţ Crăciun, directorul Sucursalei Regionale a BNR – Iaşi şi Mihai Chirica, primarul Municipiului Iaşi, vor susţine marţi, 13 decembrie 2016, începând cu ora 11.00, la sediul Primăriei Municipiului Iaşi, o conferinţă de presă în cadrul căreia va fi anunţată întreaga desfăşurare a evenimentelor şi lansarea oficială a site-ului Departamentului Centenar.

Manifestările vor debuta miercuri, 14 decembrie 2016, la ora 12.30, cu depunerea unor coroane de flori şi oficierea unei scurte slujbe religioase în sectorul militar al Cimitirului Eternitatea. După acest moment, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” va prelua oficiile de gazdă, astfel că, de la ora 13.30, va avea loc un Prânz în Sala Paşilor Pierduţi. Ziua se va încheia cu Şedinţa Festivă a Academiei Române ce se va desfăşura în Aula ,,Mihai Eminescu” a Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza”, între orele 14.30 şi 17.00.

Cea de-a doua zi a manifestărilor, joi, 15 decembrie, se va deschide cu dezvelirea unor plăci comemorative care să marcheze clădirile în care au funcţionat instituţiile reprezentative ale Statului Român, în perioada 1916-1918, după cum urmează: ora 11.00 la reşedinţa Reginei Maria (Palatul Copiilor din Iaşi), ora 11.30, Palatul Rosetti-Roznovanu (azi, sediul Primăriei Municipiului Iași), ora 12.00 la sediul BNR Iaşi. La ora 15.00 va avea loc, la Palatul Culturii, Vernisajul Expoziţiei ,,BNR în timpul Marelui Război”, organizată de BNR. Publicul va avea apoi ocazia să asiste, de la ora 16.00, la proiecţia filmului documentar ,,Iaşi, Capitală de Război”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, ce va avea loc la Ateneul Tătăraşi.

Vineri, 16 decembrie, în ultima zi a manifestărilor, va avea loc dezvelirea unor plăci comemorative, la ora 10.00, la sediul Senatului României (Palatul Universităţii / Universitatea Tehnică ,,Gh. Asachi” Iaşi) şi la ora 11.00 la sediul Camerei Deputaţilor (Teatrul Naţional ,,Vasile Alecsandri” din Iaşi). De la ora 12.00, Asociaţia ,,Tradiţia Militară” va efectua demonstraţii în Piaţa Unirii. În Complexul Palas Mall va avea loc, începând cu ora 13.00, vernisajul Expoziţiei fotografice ,,Personalităţi ale Marelui Război”, realizată de către Departamentul CENTENAR în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi Arhivele Naţionale ale României, ce va fi deschisă publicului larg.

În Gara din Iaşi va sosi, la ora 14.00, Trenul Regal. Membrii Familiei Regale vor fi primiţi de către reprezentanţii autorităţilor locale, după care se va organiza un ceremonial militar. Pe toată durata staţionării în Gara Iaşi, Trenul Regal va putea fi vizitat de către public în intervalul 14.30-21.00, iar pe 17 decembrie, în intervalul 9.00-12.00. În aceeaşi locaţie, publicul va putea admira şi Expoziţia fotografică intitulată ,,Căile Ferate Române în Primul Război Mondial”, realizată de către Departamentul CENTENAR în colaborare cu Centrul Naţional de Calificare și Instruire Feroviară.

Ultima plăcuţă comemorativă ce semnalizează clădirea în care a funcţionat, în perioada 1916-1918, reşedinţa Regelui Ferdinand I (azi, Muzeul Unirii din Iaşi) va fi dezvelită la ora 14.30.

Suita evenimentelor de la Iaşi se va încheia cu o recepţie oficială organizată de către BNR în holul central al Palatului Culturii, începând cu ora 19.00, la care vor participa reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, reprezentanţi ai Familiei Regale, reprezentanţi ai Academiei Române, reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, rectorii universităţilor din Iaşi, reprezentanţi ai corpului universitar şi ai societăţii civile.

Evenimentul ,,Iaşi, Capitala Renaşterii Naţionale” este organizat în parteneriat cu Academia Română, Casa Regală a României, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Universitatea ,,Al.I. Cuza” din Iași, Complexul Muzeal Naţional ,,Moldova” Iaşi, Ateneul Tătărași, Societatea de Studii Istorice din România, Asociația Studenților Jurnaliști din Iaşi. Partenerii media ai evenimentului sunt Agerpres (partener principal), Televiziunea Română, Societatea Română de Radiodifuziune şi Viva FM Iaşi.

Pe fondul retragerii armatei, administraţiei şi a unei părţi a populaţiei în Moldova, în ultima parte a anului 1916, Iaşiul devine capitala statului român, Bucureştiul fiind ocupat de germani pe 6 decembrie 1916. Timp de doi ani (1916-1918), la Iaşi au funcţionat Guvernul şi Parlamentul, fiind luate decizii importante precum votul universal şi reforma agrară.

INFO

Departamentul CENTENAR – România Centenară

www.facebook.com/Romania-Centenara

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: