”Iarna bobocilor” proiectie la Ateneul din Iasi

Filmul „Iarna bobocilor” în regia lui Mircea Moldovan, va fi proiectat joi, 23 februarie 2017, de la ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.

„Iarna bobocilor” este o comedie românească din anul 1977, regizată de Mircea Moldovan după scenariul scriitorului Petre Sălcudeanu. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru, Constantin Diplan, Carmen Galin, Sebastian Papaiani, Nae Gh. Mazilu și Emil Hossu, iar naratorul poveștii este Octavian Cotescu.

Filmul „Iarna bobocilor” a avut parte de un mare succes la public, fiind vizionat de 3.163.456 de spectatori la cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.

„Urmare a toamnei acelorași „boboci” din pitorescul sat Viișoara, cu schimbare de anotimp. Intelectualitatea satului socialist e întărită prin misterioasa apariție a profesoarei de elină Praxiteea. Silvia se teme că va rămâne fată bătrână din cauza fluctuației de cadre, apriga Varvară, președinta Cooperativei, e preocupată să stopeze exodul masculin spre fabrică, convingându-l pe directorul acesteia să-i construiască sere, iar Toderaș, în opoziție, nu e de acord cu politica agricolă a „jumătății” sale.

Bobocii” continuă să facă ravagii în ambiția lor de propășire a satului socialist, iar actorii să smulgă scăpărări comice din piatră seacă. Adevărata noutate o aduc pastelatele peisaje de iarnă rurală, surprinse de privirea lui Ion Marinescu, a cărui imagine vizează, mereu, adâncimi și spații ample. Atunci când se împrimăvărează, însă, odată cu zăpada, dispare și magia.”(criticul Tudor Caranfil)

BILETE

Biletele au fost puse în vânzare la prețul de 10 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

INFO

Ateneul din Iași

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846,

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Web: www.ateneuiasi.ro

FB: www.facebook.com/AteneulDinIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: