Hands-on Meteo Science

hands-on-meteo-science-post

Complexul Muzeal Naţional Moldova – Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, în parteneriat cu Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi, Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii  „Gheorghe Mârzescu”, Liceul Tehnologic Economic de Turism, Liceul Tehnologic de Mecatronică şi Automatizări, Liceul Tehnologic „Petru Poni”, lansează proiectul  cultural – educaţional Hands-on Meteo Science, finanțat de Fundaţia Comunitară Iaşi și Romanian-American Foundation, în parteneriat cu finanțatori locali: Amazon, Centric IT Solutions, eMAG, ENDAVA, Hackerspace, JCI Iași, RomSoft, Scc Services, Sprocket și Xerox, care se va desfăşura în perioada ianuarie – mai 2016 la Muzeul „Poni-Cernătescu”, situat în Strada „Mihail Kogălniceanu” nr.7B, Iaşi.

Proiectul are ca scop promovarea ştiinţelor aplicative – chimia, fizica, geografia, protecţia mediului – în rândul elevilor claselor a VII-IX din instituţiile şcolare partenere, contribuind la îmbunătăţirea educaţiei ştiinţifice şi la dezvoltarea abilităţilor practice ale acestora. Din această perspectivă, participanţii au posibilitatea să acumuleze cunoştinţe practice despre fenomene şi principii printr-o altă modalitate decât cea formală, utilizând muzeele ca resurse însemnate de învăţare şi divertisment.

Muzeul „Poni-Cernătescu” devine astfel promotor al conceptului de edutainment în contextul educaţional actual, găzduind activităţi interactive care asigură atractivitatea procesului de învăţare.

În acest scop, elevii de la şcolile partenere vor participa la realizarea unor ateliere experimentale de meteorologie, a unei expoziţii temporare cu aparatură meteorologică şi a unui concurs de cunoştinţe generale având ca tematică meteorologia, care se vor desfăşura în perioada ianuarie – mai 2016 la Muzeul „Poni – Cernătescu” Iaşi.

Pe plan social, proiectul asigură accesul elevilor la tezaurul de cultură al societăţii, facilitând schimbul de opinii, informaţii, idei, elemente care pot contribui atât la dezvoltarea lor intelectuală printr-un proces de învăţare activă, cât şi la orientarea acestora spre domeniile cu aplicabilitate practică. Proiectul este coordonat de dr. Monica Nănescu, şef al Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”.

Echipa de implementare a proiectului este formată din specialişti ai muzeului (muzeograf Oana Florescu, muzeograf Teodora – Camelia Cristofor, conservator Iulia Caraiman), din cel al comunicării (dr. Coralia Costaş), dar și al resurselor financiare (ec. Maria Caras) urmărind transmiterea informaţiilor de specialitate într-o manieră cât mai prietenoasă şi mai accesibilă publicului larg.

INFO

Muzeul ”Poni Cernatescu”

Str. Mihail Kogalniceanu nr. 7 B, Iasi

Tel: 0232/267.759

Program de vizitare: 10:00 – 17:00; luni: închis

www.ponicernatescu.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: