”Hamlet”, de W. Shakespeare / FITPTI 2016

hamlet-subcarpati

Teatrul Național Timișoara va invita luni, 10 octombrie 2016, de la ora 19, in sala mare a Teatrului Luceafarul la spectacolul ”HAMLET” de W. Shakespeare – tradus și remixat de Peca Ștefan, spectacol prezentat in cadrul FITPTI 2016. Cu soliștii formației SUBCARPAȚI!

Hamlet trăiește și moare printre noi. Danemarca este peste tot. Distanța dintre spațiul interior al unui om liber și mediocritatea gregară este la fel de mare acum, ca și atunci. Un spirit înalt și o societate defectă nu pot – cum nu au putut și cum nu vor putea vreodată – coexista. Este o luptă inegală, dar necesară.

Evoluția, șansa umanității se construiește pe aparenta înfrângere a tuturor acelor Hamlet pentru care adevărul, principiile și exercițiul libertății reduc compromisul și meschinăria la dimensiunea unui vârf de spadă.

Și pentru că „Oamenii sunt încă frumoși”, acestui Hamlet al anului 2016 îi răspunde trupa Subcarpați, într-o întâlnire în care muzica traduce sensurile cele mai profunde ale unui text esențial al culturii universale.

Distribuția: Matei Chioariu, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Marius Andrei Alexe, Doru Iosif, Victor Manovici, Cristina König, Flavius Retea, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Adrian Jivan, Florin Ruicu, Constantin Tovarnițchi, Raul Bastean, Valentin Popescu, Benone Viziteu, Romeo Ioan, Claudiu Dogaru, Ionuț Iova, Marius Lupoian. Muzica: SUBCARPAȚI. Scenografia: Iuliana Vîlsan. Sound design: Ioan Uțu Pascu & Sebastian Hamburgher. Video: KOTKIvisuals. Un spectacol de ADA LUPU HAUSVATER. Durata: 2h50 min, cu o pauză.

BILETE

Biletele pentru reprezentațiile din FITPTI pot fi achiziționate online (bilet.ro) sau de la casieria Teatrului Luceafărul. Pentru spectacolele de seară, prețul este 30 lei; elevii, studenții, pensionarii și șomerii beneficiază de bilete cu 10 lei. La spectacolele pentru copii, prețul unui bilet este 8 lei.

INFO

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” Iaşi

Fondat: 1949, Finanţator: Consiliul Judeţean Iaşi

Adresa: str. Grigore Ureche nr. 5 Iaşi

Telefon: 0232-212662

E-mail: teatrul_luceafarul@yahoo.com

Web: www.luceafarul-theatre.ro‎

FB: www.facebook.com/teatrul.luceafaruliasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: