„Grădina cu îngeri“ a Silviei Radu prezentă la ICR Lisabona

AFIS Expoziție Silvia Radu ICR Lisabona

Institutul Cultural Român de la Lisabona organizează în data de 18 august, ora 19.30, la sediul său din Alfama (Rua do Barão nr. 10), vernisajul expoziției „Grădina cu îngeri“, alcătuită din lucrările artistei Silvia Radu.

Expoziția cuprinde lucrări de sculptură, ceramică şi pictură din toate etapele şi ariile stilistice ale artistei. Arta Silviei Radu, personalitate marcantă a artei româneşti din ultimele decenii, s-a diversificat permanent pe parcursul îndelungatei sale activităţi, căpătând noi valenţe în ordine tematică și sporindu-și rafinamentul și măiestria tehnică.

Silvia Radu și-a dedicat viața artei timp de peste patru decenii, realizând numeroase expoziții personale în țară și străinătate. Expoziţia va fi o antologie din creaţia recentă (pictură) a artistei, la care se adaugă şi câteva lucrări din seria celebrilor săi „Îngeri“.

Alexandre Nobre Pais, cercetător, critic de artă, istoric şi curator la Museu Nacional do Azulejo din Lisabona, va susţine o prezentare a lucrărilor Silviei Radu şi va realiza o vizită ghidată a expoziţiei.

Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 23 septembrie 2016, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-17.00.

INFO

ICR Lisabona

Rua do Barão nr. 10, Lisabona

www.icr.ro

PE ACEEASI TEMA:

”Intr-un cer violet” – instalatie multimedia @Meru iasi

The Second Deflowering /A Doua Deflorare, de Smaranda Ursuleanu @Galera Meru

Expoziție inedită de rochii de hârtie la Galeria de arta ”Grand Hotel Traian”

Expozitia ”Atelier 35”, dedicata tinerilor artisti din Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Magazinul iSTYLE – Apple Premium Reseller se deschide la Iasi

Workshop de initiere in blockprinting la Hubrica

Turneul national 10Magic ajunge si la Iasi

Cerneala si celuloid: ”Infanteria stelara”, în regia lui Paul Verhoeven

Scrie un comentariu: