Get Up / Stand Up – lansare panou de catarare in Parcul Pogor

get-stand-up-pogor

Vineri, 31 iulie 2015, de la ora 17:00 vă invităm să veniti la inaugurarea panoului „Get up! ” în incinta spațiului verde din curtea Casei Memoriale Pogor,alături de partenerii și prietenii de la Muzeul Literaturii Române Iași, Sălița de Cățărat, 360 Outdoor și Centrul Urban de Inițiative Bune.

„Get up! Boulder up!” este proiectul prin care, cu sprijinul financiar acordat de Fundația Comunitară Iași prin Fondul TRANSGOR LOGISTIK, este adus mai aproape de ieșeni un sport relativ nou: bouldering, respectiv o formă de cățărare fără coardă, care este practicată pe bolovani sau pe panouri artificiale.

Panoul are aproximativ 3 metri înălțime și 5 metri lungime și va fi accesibil pentru toată lumea care dorește să învețe ori să exerseze acest sport dinamic, în intervalul orar 10.00-20.00, în condiții climaterice favorabile. Înălțimea este limitată la 3 m pentru a preveni eventualele accidentări, însă cu toate acestea va fi prezent în permanență un echipament de protecție, care va include saltele profesionale, espadrile de cățărat și praf de magneziu. Echipamentul va fi pus la dispoziția curioșilor și pasionaților de către membrii sau de prietenii asociației noastre în cadrul cursurilor de bouldering și a evenimentelor pe care le vom organiza.

Pe parcursul următoarelor trei luni vom organiza de asemenea cursuri  gratuite de bouldering pentru membrii comunității doritori de inițierea în acest sport. Am programat câte un curs în lunile august, septembrie și octombrie de câte 24 de ore.

La evenimentul de vineri încurajăm participanții să vină cu pături vesele, jocuri plăcute şi mobilizatoare de spirit. Pe fundalul rumorii voioase şi-al sunetelor gîdilătoare analog marca Neica Nimeni, Outdoor 360 ne vor antrena în diverse şi distractive experienţe sportive. Energiile cheltuite în urma avînturilor dinamice vor fi despăgubite de gustările savuros de naturale, locale şi de sezon de la Centrul Urban de Inițiative Bune.

Cu ocazia inaugurării panoului de cățărat GET UP de la Casa Memoriala Vasile Pogor, Sălița de Cățărat organizează si un concurs dedicat persoanelor amatoare să încerce acest sport, câștigătorii urmând să primească vouchere de acces la sala și premii delicioase de la CUIB! Se vor acorda premii pentru:

  • cel mai greu traseu realizat
  • cele mai multe trasee realizate
  • cel mai greu traseu realizat de catre o fată
  • cel mai mult timp de stat pe panou ( fața înclinată )
  • traseu bonus – oricine reușește realizarea lui va primi un premiu

INFO

Parc Casa Pogor

Str. Vasile Pogor 4, Iasi

www.facebook.com/GET.UP.Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

„Breaking News” va avea avanpremieră și premieră de Gală la Iași.

#ABUZ si MÂINE PLEC ACASĂ @Teatru FiX

The Motans presented by Johnnie Walker Black Label @Fratelli Iasi

Piese semnate Abba, Queen sau Deep Purple vor rasuna in Gradina Palas, in interpretarea Filarmonici din Iasi

Scrie un comentariu: