“Germana – limba marilor idei” – o campanie de promovare a limbii germane

Ambasada Republicii Federale Germania si DAAD, cu sprijinul Goethe Institut, au lansat campania „Germana – limba marilor idei”, campanie ce face parte dintr-un amplu proiect derulat in mai multe state europene si finantat de Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania. Campania din Romania se bucura de prezenta a douazeci de vorbitori de limba germana al caror destin profesional a fost marcat de intalnirea cu limba si cultura germana. Sunt scriitori, filozofi, dramaturgi, regizori, actori, muzicieni, oameni de afaceri, sportivi, dar si oameni obisnuiti, care au gasit prin intermediul limbii germane calea de a infaptui idei.

Fotografiile sunt semnate de Oltin Dogaru.

Expozitia itineranta poate fi vizionata incepand cu miercuri, 22 iunie, de la ora 18.00 pana la data de  29 iulie la Centrul Cultural German Iasi.

Campania isi propune sa demonteze clasicele prejudecati privind dificultatea de a studia si invata limba germana si sa transpuna acest demers intr-un alt registru. Cei care pledeaza in sprijinul acestei campanii din perspectiva „Eu si limba germana” sunt: Gabriel Liiceanu – scriitor, filozof, Andrei Plesu – scriitor, rector al Colegiului Noua Europa, Vlad Massaci – regizor de teatru, Catalin Cioaba – cercetator post-doctoral Universitatea Bucuresti, Michael Schmidt – director general Automobile Bavaria, Dorinel Munteanu – antrenor, Mihaela Sirbu – actrita, director Teatrul Fara Frontiere, Ruxandra Demetrescu – istoric de arta, rector al Universitatii de Arte Bucuresti, Iuliana Rusu – manager investment si HR, Laura Manolache – compozitor, director al Muzeului National „George Enescu”, Matei Plesu – scriitor, Roxana Davidescu – creator de bijuterii, Razvan Popovici – violist, directorul Festivalului SoNoRo, Hanno Höfer – regizor, muzician, Victor Scoradet – traducator, critic de teatru, Claudiu Bleont – actor, Radu Merica – director general Grup RER, presedintele Camerei de Comert si Industrie Romano-Germane, Mircea Constantinescu – angajat al Ambasadei Republicii Federale Germania, Madalin Voicu – dirijor si Dan Bittman, muzician.

Toti cei care viziteaza expozitia au sansa de a castiga un curs de limba germana oferit de Goethe Institut in cadrul unui concurs on-line desfasurat pe www.bucuresti.diplo.de

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Simply Joe LIVE @Tribeca Pub & Charcoal Grill

Blues & Jazz Night la Oxford Pub

Hopes for little angels @Cafeneaua Piata Unirii

Give Joy – concert caritabil la The Trumpets

Scrie un comentariu: