GEOGRAFIA INUTIL… si ERRO Grupo din Brazilia in premiera la Street Delivery Bucuresti

geografia-inutil-street-delivery-bucuresti-foto-2014
În datele de 13, 14, 15 iunie ERRO Grupo din Brazilia prezintă în premieră în București spectacolul de stradă Geografia Inutil… în cadrul Street Delivery. Locația aleasă de grup este Biserica Anglicană de pe strada Arthur Verona (la Fântâna Maternității). Reprezentațiile au următoarele ore de desfășurare: vineri, 13 iunie – ora 17, sâmbătă, 14 iunie și duminică 15 iunie – ora 16. Accesul este gratuit!

DESPRE

Geografia Inutil… este rezultatul colaborării unuia dintre cele mai cunoscute grupuri de performance în stradă din Brazilia, ERRO Grupo și dramaturgul român Peca Ștefan. În urma rezidenței lui Peca în Florianópolis în februarie și martie 2014, timp în care a scris împreună cu ERRO, s-a născut un spectacol la limita dintre concert, performance și intervenție stradală în care se conectează construcțiile și stereotipurile culturale din Brazilia și România, două țări latine la poli opuși pe hartă. Această premisă a dus la crearea unei piese în șapte limbi (portugheză, română, franceză, italiană, spaniolă, latină și engleză) în care geografiile care ne despart și ne unesc încep să vorbească, indiferent de limbă.

Geografia Inutil… este o formație, un vinil omonim care se lansează, dar și un show cultural care mixează antropofagia, samba alături de ciuleandra, acțiunea invizibilă, conceptele lui Huizinga despre Evul Mediu, super eroi, ideea de naționalitate și naționalism, discursuri politice, istorice și sportive, limitele și necesitatea protestului, un manifest despre umanitate.

2 (de la stânga la dreapta): Sarah Ferreira, Luana Raiter (Foto: © Larissa Nowak)

ERRO Grupo a luat ființă în 2001 în Florianópolis, Santa Catarina, Brazilia. Prin construcția de situații în spațiul public, grupul caută legăturile dintre diferite limbaje artistice, performer, invazia spațiului public și diluarea artei în viața de zi cu zi. Folosind practica sa situațională, ERRO intervine în fluxul zilnic, peisajul și mediile urbane mereu în căutarea unor alte feluri de a trăi și de a se insinua în oraș. Explorarea spațiului are loc prin prisma arhitecturii, semnificațiilor și discursurilor prezente în oraș cu scopul de a găsi posibile situații și relații între cei care circulă pe stradă. În cei 13 ani de teatru de stradă, intervenții și performanceuri urbane, ERRO Grupo a câștigat numeroase premii și a circulat în mai bine de 60 de orașe în Brazilia. Internațional, ERRO și-a prezentat creațiile în New York și Austin, Texas (SUA), Buenos Aires (Argentina) și Bogota (Columbia). Între anii 2010-2012, grupul a primit unul dintre cele mai importante granturi de finanțare din Brazilia – Programul Cultural Petrobras. ERRO are o relație constantă cu Hemispheric Institute of Politics and Performance, în cadrul căreia a prezentat spectacolul Pedra la New York și a susținut workshopul Acțiune Invizibilă la

Tisch School of the Arts, New York University în 2013. În luna iunie 2014, ERRO Grupo susține un turneu european în Barcelona, Paris și diferite orașe din România (București, Sibiu, Timișoara, Sfântu Gheorghe) cu Geografia Inutil…

Spectacolul Geografia Inutil… a fost creat în cadrul proiectului Brazilia-România: București – Florianópolis, câștigător în 2013 al Premiului Elizabete Anderle al Fundației Culturale Santa Catarina (FCC).
Tot în cadrul aceluiași turneu va avea loc și workshopul Acțiune Invizibilă la CNDB, București, 19 și 20 iunie, (www.facebook.com/events/316201278543476) și la Universitatea Sorbonne Nouvelle – Paris III (28 iunie – 1 iulie).
ERRO Grupo prezintă Geografia Inutil…
Performeri: Luana Raiter, Luiz Henrique Cudo, Pedro Bennaton, Sarah Ferreira
Text de Peca Ștefan
Regie și concept: Pedro Bennaton
Dramaturgie și traducere: Luana Raiter, Pedro Bennaton și Peca Stefan
Art direction: Luana Raiter
Sonoplastie: João Garcia și Rodrigo Ramos
Chitarist invitat (București): Alex Man
Design grafic: Leco Rezende
Texte (coperte și conținut vinil): Pedro Bennaton
O producție ERRO Grupo (2014)

INFO

Mai multe despre ERRO Grupo: errogrupo.com

www.facebook.com/ErroGrupo

Mai multe despre Street Delivery:

www.streetdelivery.ro

www.facebook.com/StreetDelivery

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Expoziție aniversară de fotografie „Regele Mihai I – o poveste de viață”

Film românesc câștigător la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia

Happy Halloween @Oxford Pub

Concursul de desene originale inspirate din scrierile lui Ionel Teodoreanu

Scrie un comentariu: