Organizată de Primăria Municipiului Iasi si Fundatia Iasi – Capitală Culturală Europeană, a doua editie a Festivalului International al Educatiei vă propune sute de evenimente, concentrate în 10 zile de teatru, film, dans, animatie stradală, concursuri, operă sau muzică. Evenimentul central al primei zile a festivalului, 20 iunie 2014, este Gala de Excelenţă FIE, organizată la Teatrul National „Vasile Alecsandri” Iasi, începând cu ora 18.00.
În cadrul Galei FIE, rectorii celor cinci universităţi de stat ieşene vor oferi Premii pentru Excelentă Academică, iar reprezentantii conducerii Inspectoratul Școlar Judetean Iasi vor înmâna două Premii pentru Excelentă în Educatie. De asemenea, primarul Gheorghe Nichita va oferi unei personalităti de anvergură a Iasului Premiul Omnia pentru întreaga activitate academică, stiintifică si de cercetare.
„Am deschis anul trecut, la prima editie a FIE, întâiul capitol al unei cărţi ce se adresează lumii întregi: un manual de bune, moderne si ingenioase practici educaţionale. Fiindcă avem marea şansă de a trăi într-o cetate care şi-a făcut din învăţătură un blazon, ne dorim ca această a doua editie a FIE să consolideze prestigiul unui oras în care chiar se face Scoală! Detinem cele mai bune licee si printre cele mai importante universităti din ţară, avem cei mai valorosi profesori si cercetători, ne lăudăm cu o veritabilă armată de olimpici si studenti eminenti! Cred din toată inima că adevăratul brand al Iasului rămâne Scoala! Dacă în si prin Scoală ne făurim planurile de viitor si facem primii pasi spre a le realiza, haideti să ne imaginăm un Iasi al viitorului, clădit pe Educatie, pe Cunoastere, pe Cultură! Doar punând accent pe Educatie, pe Cunoastere si pe Cultură putem reda Iasului acea aură de legendă, acea strălucire de oras simbol al românilor, pe care a avut-o câtă vreme a îndeplinit onorantul statut de capitală a Moldovei celei Mari”, a declarat primarul Gheorghe Nichita
În cadrul Galei FIE vor fi si câteva momente artistice sustinute de muzicianul Andrei Naidin si de artistii Operei Nationale Române Iasi. Amfitrionii Galei vor fi actorii ieseni Daniela Nane si Adrian Păduraru, acesta din urmă fiind si purtătorul de cuvânt al FIE Iasi 2014. Evenimentul va putea fi urmărit în direct pe site-ul oficial FIE Iasi 2014: www.fieiasi.eu, precum si pe site-ul Iasul are Prioritate: www.prioritatepentruiasi.ro.
În finalul Galei FIE va avea loc spectacolul cu piesa de teatru „O noapte furtunoasă”, în regia lui Gelu Colceag. Din distributie fac parte Daniela Nane (Zita), Vlad Logigan (Spiridon), Mircea Rusu (Nae Ipingescu), Doru Ana (Titircă), Andrei Mateiu (Rică Venturiano), Magda Catone (Veta), Vlad Corbeanu (Chiriac).
GALA FIE 2014 – INREGISTRARE INTEGRALA